Poezie
Femeia acelei nopți, vindecătoare
1 min lectură·
Mediu
Privirea-mi pierdea mesteceni pustii,
Dându-mi parcă, onor la o moarte
De iubire... fără egal în enciclopedii,
Nedescifrată însă în totalitate.
Se derulau`napoi, și drum, și crengile de plumb,
Spintecate de autocarul deșucheat
Ce mă purta, -ieșit dintr-o iubire- muribund
Către o jună focoasă, din Râmnicu Sărat.
Licoarea vinului a cântat al trupurilor imn,
Și vai, ce feciorelnic mi s-a dăruit
În noaptea vindecării, fără ca vreun suspin
Să-mi mai amintească de "cea care-a murit."
Și ne-am privit complici: ea jună, eu cărunt,
Sleiți de toată noaptea perfect consumată,
Și astfel am șters parțial din trecut
Cu noaptea vindecării, în "Casa de Piatră."
002.356
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Neagu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 102
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat