Poezie
Când amintirea doare
1 min lectură·
Mediu
Îmi încleștez palmele pe muchii tăioase de stâncă
Și paradoxal, nu urc! În mod deprimant cobor
Prelingându-mi-se sângele -fierbinte încă-
Peste imaginea zâmbetului tău incolor.
Și parcă am intrat într-o grevă a tot ce-i uman,
Și parcă am intrat într-un total refuz,
Amintindu-mi mesajul iubirii, aruncat în ocean,
Dintr-o ambarcațiune de Santa Cruz.
Acel capitol l-am securizat în combinații de parole;
N-ar avea rost să afle cineva durerea mea
Sau că-n imagini cu străzi înguste, spaniole,
Mai umblu la braț, -prin pustiul nopții- cu ea.
Ah... nimeni din bomba, unde se bea trăscău etilic
Nu crede că eu... un decăzut, un cârpit în coate,
Am iubit pe stânci fierbinți femeia șic,
Și-am plâns cu ea -de fericire- într-o noapte.
Beau, amestecând cu lacrimi alcoolul îghițit,
Și toți mă iau în râs cum că... o mai iubesc.
Chiar dacă sufletul mi-e gol de-atunci, eu mint
Că n-am habar de ea; și beau... să nu mă mai trezesc!
002.287
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Neagu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 156
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat