Cristian Munteanu

funcționez pe bază de cortegii funerare în podul palmei mele stângi e petrecere când la fiecare etaj al degetelor mâinii drepte moare câte un locatar și invers înmormântările se țin

În mijlocul cortegiului tații își țin fetele în brațe (cruci de dinainte de lemn) mamele - fiii la sânul cu lapte dulce orfanii - familiile sub căciulile trase pe ochi și urechi. Ei, toți,

N-am un prieten. Toți sunt prea umani, nu pot face minuni și nici nu-mi pot ierta păcatele în timp util. Noroc că citeam ieri o carte, am scos de acolo un personaj, lăsînd povestea cu

azi pâinea nu mai naște țărani decât prin cezariană cu secerile purtate pe umeri ca niște epoleți cu dinți tociți cu salcâmii țâșnind din bătături copiii lor cu natura uite-i stau pe băncile

croșetează-mi un cimitir așa pe gât să țină de cald sfinților ce convertesc mărul lui adam fă din lâna rămasă o colivie pentru papagal cică viața lui a fost un eșec n-a cântat la scala din

Mi-am luat șah. Pioni se găsesc pe toate drumurile, caii sunt ceva mai scumpi și am luat, prin urmare, patru măgari, cu ascendent în catâr. Capetele încoronate le-am găsit în magazia unui

Cateodata ma intreb daca e doar indiferenta atunci cand calc in picioare frunzele muribunde de pe caldaram , sau sunt inrudit cu ele incat le inteleg suferinta si vreau sa le-o curm ?

Oamenii ar trebui să fie niște batoze. Să înghită cu totul un univers și să-l redea umanității făr\' de praf cosmic.

De la o vreme încoace, fix încoace, nu mai merg cu metroul. Nu știu ce ușă să aleg; mi-e teamă să n-o găsesc pe cea pe care doar intri. Nu de alta, dar sunt alte lucruri care merită

Poate mai mult ca niciodată Am nevoie de un purgatoriu Unde mâinile mele să se prefacă-n Nisip, Unde gândurile să bolborosească Înecate în neputință, Unde tu să nu mai fii Nici măcar o

\"Dacă atunci când așezi un bold, un ac de siguranță, o bucată de stern, pe o frunză ce se spală pe cap, fierul sau osul îți arată Nordul, atunci asta trebuie sa fac și eu\". Așa gândise

Însemn copacii ce trebuie doborâți. Îmi înmoi degetele în cer și le fac o cruce drept in frunte. Ocrotiților prin lege le chem la rădăcina câte un condamnat la ocnă. Nenorocitul plânge cu

Ne-cu-vântul aleargă prin gândul meu ultim și-mi sap mormântul într-o la-crimă sură.

Mie imi plac mai mult merele decât inimile. Nu, nu că pică singure atunci când se coc. Nici că-ți troznesc sub apăsarea incisivilor. (în fond, ei se pot odihni la fel de bine și-n

Clar e clinchetul lacrimii de muritor căzând peste veac.

Facem bine, mulțumim de întrebarea asta simplă. singurul lucru care ne irită puțin e că n-o să mai facem mult. Tot cu sunetele ne luptăm încercând să le dăm un înțeles. Cioplim răspunsuri

câteodată îmi vine să iau un cuțit și să mă răfuiesc cu vântul tot incearcă să te facă uitată. câteodată îmi vine să-mi azvârl ochiul stâng spre apus să-l întemnițez într-un iris gri. câteodată

într-o zi când pământul va căsca de plictiseală o să-mi cadă în moalele capului măseaua lui de minte o s-o port în loc de cruce, bolovan, piramidă sau alte mijloace de transport cu care se

Culeg scoicile aduse pe țărmul gândului de iluzii. Fotografiez vântul, strâng visele spulberate de oameni. Ucid regretele şi le păstrez într-o morgă a memoriei. Răspândesc cuvinte pe cale

s-a încheiat bătălia am coborât din trupu-mi să văd pierderile. peste tot în valea eternității numai cadavre... amintiri amestecate cu regrete toate sângerând din...totdeauna... în şanțurile

garfield e cel mai nedreptățit personaj din lumea animată (narcis e la fel în natura asta moartă) n-are pedigriul pisicilor aristocrate carisma motanului încălțat naivitatea amuzantă a lui