croșetează-mi un cimitir

mie mi-a placut poemul asta. cu toate ca inca nu-mi dau seama de rostul strofei a doua[probabil ca are unul mai personal, zic si eu:)].
in prima strofa, cimitirul are rol protector, e ca un refugiu etern. remarc imaginea \"sfintilor ce convertesc/ marul lui adam\".
a treia strofa mi-a pus in lumina prin \"doar andrelele să nu le uiți
înfipte-n omoplați
că mă tot împiedică să zbor\" fluturii cu aripile patrunse de bolduri pentru a fi pusi la colectie. cimitirul nu e comparat insa cu un insectar, ramanand un loc liber de orice durere, in directa legatura cu divinul.
lucrul asta iese in evidenta si prin a patra strofa, unde moartea e perceputa cu nonsalanta si nerabdare totodata. \"sa vina lumea\", suntem gata de spectacol de indata ce suntem imortalizati in rama.

cimitirul e astfel un muzeu de suflete, reprezinta ceva destul de delicat, se vede asta si prin \"croseteaza-mi\" care impune o gingasie...paradoxala alaturare...mi-a placut.

eu asta am vrut sa inteleg din poem:)
mai trec,

Ileana, bucuros de comentariu. Curata plimbarea ta printre andrele si cruci. Si adevarata totodata. Te mai astept.

percepția mea: sunt versuri dedicate vocii umane, glasul pe a cărei expirații a născut cuvinte de-a lungul timpului, cuvinte care ar trebui puse într-o colivie, sau îngropate într-un cimitir... versuri pline de subtilitate

Da, mai ales ca si cimitirul e tot un soi de colivie. Ultima, din pacate. Multumesc de semn.