Cristian Fara

Mai multe cuvinte de sticlă sparg repetat între noi iubirea, din clipă în clipă bătând ca o inimă-n doi. * Prin suflet nebun, rătăcesc disperarea mă biruie-adâncă în alt loc... iubirea-mi

Mi-e frig, Prieteni, veniți să ne naștem sub stelele calde să vindem uriașe smaralde rezemați de pereți infiniți din noaptea eternei iubiri în adâncul din noi neînceput pe drumul de gheață

Vom privi de pe stâncile înalte Cum marea va rupe visele noastre Într-o singură îmbrățișare Vom certa în joacă vântul Ce ne va căuta în nisipuri Vorbe dulci și mângâieri Ne vom întoarce în

Ne naștem rar, din ce în ce mai rar deși murim adjectivând retor aceleași vorbe fade, ca-ntr-un circ săbaticii cu gratii în decor în alveole sterpe, generăm facil lucidități

Azi, chiar vineri-treisprezece am trecut pe la mormântul îngerului, cineva i-a dezgropat oasele, le-a îngrijit, poate cum se cuvine dar în cele din urmă, am înțeles că le-a pus la vânzare, e

Cuvinte frumos otrăvite citesc cu ochii-durere lumina - ecranul secundei orbește înceata cădere * Copacul murea leneș pasărea murea grăbit statuia plângea împietrit omul privea în

Malomviz (III) Cetatea de colț cenușie redută de cer rezemată-n cădere peste copacii în flăcări de toamnă ca un pahar uriaș de durere spart de nu știu care zeu m-a adus între cioburi de zare să

Malomviz (II) Un albatros naufragiat pe continent în recea Transilvanie înnourată flămând și singur - pasăre de apă - plutea nebun, dezorientat, absent... avea în ochi cristale reci de ger când

Malomviz (I) Aceeași frunză mi-a intrat pe geam bacoviană, galbenă, bizară - din timp în timp însângerând pe ram - ea s-a oprit, banal, ca într-o gară... întârziat în noapte ultim tren demers

Vom așeza pe trepte câte un vers fiecare Numărând clipele din cercul lor de veghe Așa ghemuite în umbra sufletelor noastre Dar lumina o vom urca mai sus Cu fiecare pas, încet, în turnul

Uneori da, am putea trece împreună Prin poarta singurătății Spre țărmul acela unde răsăritul Mai așteaptă să îngenunchem Culorile palide ale amintirilor noastre Alteori nu, nu timpul ne

am certat plecarea lor cu ceai instant de portocale pe balansoarul vechi citind absent polone indicații apusul palid - baza mea de calcul dintr-o poligonație interzisă carmin și cald se

Tăcerea-ntristată de ieri s-a-ntins peste stelele coapte, Iubito, \'n pădurea de șoapte ce vrei tu, toamnei să-i ceri? O clipă-n aceaași fereastră privind peste umăru-ți stâng cu

ar fi putut fi toamna dar nu era așa copacii nu-mi desenaseră încă nemărginirea cu degetele prea lungi, desfrunzite fluturau împreună cu mine aceleași cuvinte pregătite să moară pe aleile

S-au prins între becul atârnat de tavan și ziarul pătat mărginit de-ntuneric doi fluturi albi palizi cu aripi de dor și ochii orbiți de iubire-n lumină izbind disperat în cuvinte, cu

Iubitul de duminică s-a întâlnit cu iubita de duminică-ntr-o joi... ca doi stropi de ploaie-ntr-un parc căzând de pe frunze apoi un vers rătăcit într-un mail dintre vorbe bizare uitat două

Mai multe rânduri de stele au căzut de atunci peste noi mai multe rânduri de stele dintr-ale tale și dintr-ale mele și dintr-ale noastre, mai noi... Ne-au rănit când dormeam peste ele cu

Îmi iartă tristețea femeie din cercul zăpezii dintâi te-ntoarce pe mica alee așa... în privire-mi rămăi versul din noi ne imbată versul de-afară e gol frunza foșnește înceată și ea în

A mai trecut un țărm urmează oceanul să ne despartă visele de noi îngerul simplu a tăcut în ceară și-a ars încet lumina pentru noi nepăsător, spui tu rănind destinul cu lacrimi

Taci!… Zeul a adormit între noi Rezemat de ultimul vis despre tine – N-atinge întristarea rămasa pe foi Jumătate din mine În cercuri se-ntorc pescărușii-napoi La hrana de stele bogată Ce

Tu ești destinul meu i-am spus păsării izbite-n șosea de-o mașină în palme, penele ei cu sânge și praf tremurau încă am ridicat-o spre obraz într-un gest de candoare speriată s-a

Rănit de plecări în apusuri senine de înger purtat în deșert peste zări în clarul de Luna cetind fără tine aprinse chemări am ars întristările, torțe în mine am stins cu o lacrimă stelele-n