Atingere crudă

Recunosc, urmăresc apariția poeziilor tale. Și aceasta îmi place. Nici n-am clipit citind de teamă să nu produc vreun rid pe obrazul versurilor tale.

Imi place!bravo! Parca te duce cu gandul la uramarile faptelor involuntare.Oare asta vroiai pe undeva sa transimti? Simplu si delicat...Sincer aceasta a fost prima poezie a ta pe care am citit-o si mi-ai stranit interesul.Dupa ce trimit acest mesaj,am sa ti le citesc pe toate de pana acum si de acum inainte.
PS:tine-o tot asa:)

Mi-am adus aminte de o intamplare reala.
Eram mic, si impreuna cu mai multi copii ne jucam intr-o padurice aproape de un pod. La un moment dat un baiat a vazut un pescarus.Ne-a chemat pe toti. ne uitam uimiti la biata pasare infricosata. ne intrebam ce cauta un pescarus in acea padurice. Eu m-am apropiat de el si am vazut ca ii lipsea un ochi. ciudat, pescarusul nu dadea semne ca s-ar teme de mine. l-am luat in mana, apoi am iesit impreuna cu toti copii afara din padurice.
pescarusul satatea cuminte. nu se agita. l-am aruncat in sus desi nu eram sigur ca acesta poate zbura. insa... a zburat. s-a ridicat la o inaltime destul de mare, apoi
a facut ceva ce ne-a impresionat pe toti.
a zburat de trei ori in cerc deasupra noastra descriind trei cercuri aproape egale apoi s-a pierdut in vazduh. hmm spre deosebire de ceea ce spui tu aici aripa pescarusului nu mi-a conturat nici un rid. mai mult chiar, a sadit in inimile noastre o amintire de neuitat. cred ca si acuma daca voi intreba pe oricare din acei copii despre aceasta intamplare mi-o va descrie in detaliu.
Am simtit cu totii atuncea o forma de recunostinta unica!

dragut...niciodata nu te imfatua...frumoasa pilda si utila...

Atingerea pasarii albastre a copilariei in drumul ei spre alte zboruri...