cristian catalinoiu

Și n-au avut aer să mai prefire în dimineața simandicoasă cu rutina adjudecată de râtul soarelui scămoșând norii cu cerul extins până la similitudinea gustului mieros al întâmplării și n-au mai

Timpul se scufundă în halba covârșită de bere și până la pașii tăi mai am trei odăi de-nnoptat în jur gurile glumesc înroșit cu ochii de șirag ai poveștilor până la cele șapte trude doișpe

E un poet de limbă literară pe la încheieturi nu sumară cu dârlogii atârnând nepăsarea în vânt e un cățărător pe cuvânt cu gamba-ngroșată de-atâta uitare pe zăduful ideii niciodată ușoare e un

nici măcar fiica ta nu mai e pe de-a-ntregul acum mai e și nevasta lui își împart bucuriile și necazul mângâierile și cearta își împart torentele voastre bucăți din ea să o duceți

în seara asta albul se năpustește în jurul nostru nu mai prididim să-l desfacem să curățăm de el spațiul jururile ne sunt năpădite de alb se afundă în el și niciodată nu vom mai ști noi de

să mori pe drum de urâtul atâtor numere stivuite la case nu mai dibuiesc scurtătura de atâtea cifre sculptate renunță-mă în pragul porții ăleia și vezi de-ți mai gâlgâie prin buzunarul

Seara asta se dezleagă de noi se preface in părul ei încărcat de uitări luminoase și se duce în lume ce mai urla devocika în sania lui alecsei cum mai răspândea fluturii din pielea ei miroseau

Șerpii ți se împleteau pe picioare fericito își arcuiau inele de poalele degetelor se-ntrupau pe trupul tău dezmierdat de privirile incantate șerpii se umpleau de miresmele tale pâna la

În seara aceea ai trecut pe langă piatră cântând părul ți se tulbura pe apusuri înroșind vremea cântecul se înfășura pe ochii mei renegați dar în seara aceea ai uitat mâinile pulsând pe

Și poate locul ți s-ar fi lepădat de tăcere cu dansurile sorbite îndelung din pântecul lunii cu iarba purtată între copite de cerbi până la ramurile coarnelor spintecând cerul ca săgeata unui