Poezie

M-a murit devocika

1 min lectură·24 noiembrie 2005

Mediu

Seara asta se dezleagă de noi

se preface in părul ei încărcat de uitări luminoase

și se duce în lume

ce mai urla devocika în sania lui alecsei

cum mai răspândea fluturii din pielea ei

miroseau zăpezile după ea a tăceri dezmembrate

iar eu ascultam cum în urma ei

filozofa tracipul pe seama urcării pe panta-mbracată în gheață

sufletul iernii zămislit din oglinzi nedorite

cum să ne vedem în ele

am aluneca propriul nostru suflet sub zăpezi

și l-am uita pâna la cine știe ce primăvară

nemaivăzută

când șiroaiele curg în mănunchiuri

pe sub gândurile noastre

a-ia-iai devocika

cum plimbai tu fluturii înmănușați la privirile noastre

și noi beam alături

in preajma zăpezii

și-l invidiam pe alecsei transfigurat în igor și în nu mai știu cine

și asurzeam încătușați în sonata lunii

să nu mai auzim cum sufereai toate simțurile în brațele lui

rusalko

boala mea înflorită în pielea nopții ăsteia

care se va cufunda în urmele necălcate de dor ale saniei

și cum mai înghețau răstălmăcirilesub buzele noastre

părăsite de aburi

și de sângele aprins sub unghiile tale

întraripate de fluturi

001.363

cristian catalinoiu. “M-a murit devocika.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-catalinoiu/poezie/152353/m-a-murit-devocika

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.