acustică

și nici n-a urcat sunetul pân’ la noi

se târa slab și palid de-așa neputință

pe mocheta întinsă ca o disperare sub scaune

se scurgea ca o vâscozitate oarecare pe sub tălpile auditorilor cumințiți între o interpretare și alta

orificiile din podea îl preluau și-l deversau la poalele zidului gros de cetate

sunetul se lățea pe străzile orașului

oamenii îl culegeau pe picioare îl terfeleau îl plimbau absenți de colo-colo

iar noi la balcon

așteptând să urce sunetul ăla odată

vibram de muzica aia infinită care se năștea din orchestră

pielea se crăpa și din noi urechi făr’ de număr adulmecau flămânde

până ce muzica ne durea de atâta frumusețe