cristian catalinoiu

ba, rimează "pepsi" cu "sexy", doar că nu-i rimă perfectă. și, dacă vreai rimă la pepsi (nume de brand), o găsești la alt "brand": sepsi. și de unde până unde pică accentul forțat pe "a", la "gina"? poti citi lejer cu acentul oe "i", fără să te doară la ureche (știu, nu cadrează cu ritmul celorlalte trei versuri etc., dar la citire nu deranjează)

nu-i așa că în poezela următoare o să \"î-mi\" oferi nețărmurita plăcere de a relua goana după șmecherul de păianjen? nu de alta, dar m-i-e să nu ia cu el fantoma prințesei și să ne lase neștiutori de soarta ei, a lui, a...

păi... prescurtările au devenit obsesive în viața cotidiană.se cam umple lumea de duși la facultă și până și ăst loc al încercărilor poetice se mai înviorează cu o \"reco\". presupun că tendințele spre esențializare-s de vină. cochetăm cu puritatea, de.

\"Și nu, nu aș mai schimba nimic. tocmai pentru că aceste poeme trăiesc prin clipele acelea spontane din timpul scrierii\", spune mai sus un cititor. dar de ce? parcă e mai interesant așa: fiecare vine cu o sugestie (\"eu aș schimba aia\" - gata, se face!; \"eu aș suprima versurile alea și le-aș muta pe celelalte\"...- gata, am suprimat, mutat, periat, retușat, îmbrăcat, colorat!), autorul o preia, îi dă curs, poemul devine altul, toată lumea e mulțumită și reușita e a comunității poetice. iar fiziologia înlocuind rugăciunile mi se pare o imagine extrem de reușită: cotidianul reducând sacralul la fiziologic. realitatea de zi cu zi

domnule alex popp, aveți dreptate cu acvativ, îmi fac mea culpa și rectific: acvatic. dar de ce vă luați de criticanți după \"prințipul\" (scuze) \"ba pe-a mă-tii\" (scuze din nou, însă reacția d-lui popp exact imaginea asta îmi oferă)? de ce îi trimiteți, supărat, la textele lor, în loc să le explicați pe propriul text, aici în discuție, cum ei greșesc și dumneavoastră triumfați? și nu vă autoflatați, versificarea în ritm și rimă nu e deloc grea, uneori e chiar relaxantă. doar că impertinenții ăștia care scriu poezii au tot mai des tupeul să folosească versul alb (evident, meteahnă a modernității), să amputeze picioarele ritmului și să lungească ori să scurteze versul în mod samavolnic, după propriul lor plac. păi nu-i păcat?

nimeni nu laudă/acceptă actuala stare de lucruri (sau doar cei direct interesați). furia dumneavoastră la adresa \"democrației\" ăsteia de doi bani o resimt și eu. însă mi se pare periculos ca frustrările datorate unei vieți (prezente) trăite în sărăcie, demnitate călcată în picioare, hiatus tot mai aberant între bogați și fraierii tot mai spoliați de dreepturile lor etc, etc. să aibă drept rezultat situarea vremurilor comuniste pe un piedestal al vârstei de aur care, cusută puțin pe la unele șubrezenii, ar fi putut fi mulțumitoare și ușor de îngurgitat de către poporul cu stabilitatea locului de muncă asigurată. iar de contextualitățuri, filosofii ale istoriei și alte asemenea lăudabilesubiecte de discuții nu poți vorbi la o clasă unde istoria se predă 1-2 ore pe săptămână, doar atât cât să nu dispară ca materie din programa de învățământ. și da! mi se pare gravă reacția elevului tocmai pentru că e \"învățată\" acasă, unde părinții săi, poate de structură intelectuală modestă, suferă în gura mare după binefacerile trecute ale iepocii de aur emailat. ei nu-i alcătuiesc un tablou sinoptic copilului, ci îi spun concret: acum e rău, înainte era minunat. \"era mai bine înainte\" devine un leitmotiv pe care, în necunoștință de cauză, generațiile postdecembriste îl iau ca atare. iar acesta este un neadevăr care transgresează toate filosofiile istoriei, egalitățurile de genul punerii în balanță a relelor și bunelor, cosmetizării (acum) unei realități trecute care a ridicat inumanul la rang de normalitate. dacă opun vitrinelor pline buzunarele goale ale rufelor de pe mine (uneori pompos denumite haine) nu înseamnă că mi-e dor de anii în care, cu banii din dotare, luam pe cartelă alimentele de bază, deserveam cît mai multe (și mai lungi) cozi cu putință pentru o bucată de brânză, niște \"adidași\" sau, lux teribilist, cîteva portocale și o ciocolată kandia, de moș gerilă, vândute, îngăduitor, în spațiul orășelului copiilor (căreia locuitorii ploieștiului ăi ziceau parcul foamea). nu, mulțumesc, nu mi-e dor de acele realizări mărețe și nu consider că e normal să le spun copiilor că, în ansamblul lui, comunismul ar fi putut face bine. părțile lui bune sunt net inferioare răului masiv pe care l-a generat la nivel de generații, de mentalități. nu refuz comunismul de dragul presupusei mode anticomuniste, îl refuz la fel cum tinerii timișoreni îl refuzau în 1990, când îl cereau interzis prin lege (or fi fost și ei manipulați de agenturili străine?), îi refuz ororile, subumanitatea la care a condamnat acest popor. dacă o ducem azi din rău în mai rău (perfect de acor în acest sens), nu înseamnă că trebuie să râcâim după luminozitățile (sufocate de straturi groase de umbre) pe care ni le-au oferit multilateral dezvoltații din partidul unic. dar am deviat, amândoi, de la \"cauzalitatea\" acestei discuții: am pornit de la un text literar care evită alb-negrul la care vă refereați, împroșcând vederii numai albul. polemica am putea-o muta, eventual, pe mailurile personale, unde cred că s-ar putea mai aplicat și chiar mai interesant.

numai ritmul și ar debusola cititorul, ce să mai zic se imagini...singura constantă este umiditatea permanentă a textului, trimiterea la acvativ, în fiecare strofă. în rest...șontâc-șontâc

contextul în care sunt folosite anumite cuvinte contează, el determinându-le sensul (sensurile). una este să spunem că noi doi am petrecut o tovărășie plăcută într-o bodegă, ceea ce înseamnă că am fost tovarăși de șpriț la o discuție amicală (sau polemică, fiind cu atât mai câștigați - din polemici se naște întotdeauna ceva, adeseori pozitiv), una este să ne amintim de tovărășiile de acum douăzeci și ceva de ani, ceea ce sună a tovărășism. și eu lucrez în învățământ, vă asigur că m-a lovit reducerea salarială într-un mod deloc plăcut, însă...dacă acum e rău datorită unor incompetenți ahtiați după căpătuieli neîntrerupte, nu înseamnă că anii comunismului au fost mai breji. pe ăștia măcar pot să-i înjur (recunosc că fără folos), însă nu-mi pot permite ca, datorită răului de acum (sper cât mai curând tranzitoriu) să mă apuc să fac apologia fie și a unei părți a comunismului. și am zis că e periculos cu atât mai mult din perspectiva unui dascăl, ale căror informații sunt luate ad-hoc de către copii - doar el este cel de la care trebuie să învețe, deci ceea ce spune el este de necontestat. dacă ei aud că ceva a fost bine în comunism, coroborat cu ceea ce mai aud și pe acasă, de la părinți care nostalgizează după slujbele care erau sigure în comunism, percep că defunctul comunism a fost de fapt bun. discuția e lungă și nu-și are locul aici, mă refeream la anumite aspecte care pot induce generațiilor de azi ideea că mai bine păstram comunismul.
p.s. nu mai departe decât săptămâna trecută, un elev de clasa a V-a, la ora de istorie, îi spunea (el!) profesorului de istorie că era mai bine sub ceaușescu decât acum.qed

acelor, simpli, repet

vedeti d-voastra, tocmai de aceea m-am referit la (strict) \"oameni simpli, muncitori si tarani\", pentru a atrage atentia asupra unui limbaj sablonard al acxelor vremuri (\"limba de lemn\", cum era pe atunci denumita). nu este un atac la adresa oamenilor simpli (in categoria carora intru si eu), pur si simplu consider ca \"oameni simpliu\" e de ajuns, nu trebuie sa-i categorisim pe cei simpli pentru a-i deosebi de cei ne-simpli. dar atrageam atentia asupra limbajului fiindca el este, pe alocuri, cel folosit (de catre regim, indeosebi - si reepet, ma refer doar la anumite sintagme) inainte de 1989, ceea ce releva nostalgia la care va referiti, dar dintr-o perrspectiva care mi se pare periculoasa, cea a negarii tarelor de atunci, pentru a ne raporta doar la implinirile marete ale epocii. si eu am prins 16 ani si ceva de comunism, nu sunteti singurul, nici eu nu am murit de foame si de frig, uitati ca am supravietuit pentru a polemiza acum cu dumneavoastră, dar nu pot uita cozile la care imi pierdeam zilnic ore intregi, nu pot uita cum mama facea mancare la miezul noptii, ca ziua flacara de gaz \"nu avea presiune\", nu pot uita cele doua ore de program zilnic tv in care nu vedeam decat osanalele adresate multiubitului si stimatului prin aceleasi vesnice \"cantece patriotice, revolutionare\"...pana la urma, d-voastra ati atras atentia asupra laturii umane a recent raposatului, eu am incercat sa atrag atentia ca mai exista si o alta realitate, mai putin umana, a sa si a epocii pe care, vreti nu vreti, a (si) deservit-o din belsug. nu minimalizez astfel energiile pe care le descatusa in randurile tinerilor, entuziasmul pe care-l degaja in randurile lor, faptul ca a ajutat la lansarea atator artisti (cantareti indeosebi). dar nu pot nega uratul de dragul accentuarii frumosului. iar chestia cu hitler nu cred ca nu ati inteles-o. dl moga atragea atentia ca, daca reducem o personalitate doar la partea ei pozitiva, cand si actiunile ei. sa zicem, negative, au avut destule efecte nedorite, riscam sa nu observam ca acea personalitate poate face si rau (la fel si hitler, care a pornit de la bune intentii pentru poporul sau, ajungand ca pe acelasi popor sa-l decimeze si sa-l faca urat de o lume intreaga). in fine, ideea este ca, la fel cum d-voastra cedeti un lucru pozitiv, altii pot vedea si partile mai putin dorite ale aceluiasi lucru. nu pentru ca se cred superiori sau ca nu vor sa recunoasca realitatea, ci pentru ca asta e, putem avea opinii diferite asupra (aparent) aceleiasi realitati.

nu cred că aluzia la \"i.t.\" este nepotrivită contextului, în acest \"dress poem\". în fond, libertatea ne poate porni de la grilajele balconului și, probabil, azi nu se mai poate debarasa de informatizare (fie ea redusă și la tastatura la care tocmai apelăm în intervențiile noastre). aparent disipată în succedanee nu tocmai legate, poezia mi se pare o curgere lină dinspre visare către realitate. că până și funia către cer este limitativă: nu este un zbor, ea leagă, reduce aspirația la dependența de acea legătură.

răzmerița pornită de d-voastră împotriva \"corului jalnic al detractorilor\" \"marelui dispărut\" amintește puțin de jurnalistica înfierătoare a anilor luminos petrecuți sub comunism. regret, dar anumite stereotipii verbale păstrate de demult (\"oamenii simpli, muncitori și țărani\" - mmm, ce \"dulce\" amintire a puterii proletare), dulcea imagine a unui ceaușescu polivalent în bine și, evident, latura extrem-pozitivă a maestrului, care singur recunoștea, la întrunirea nocturnă pe care se pare că a întreținut-o aproape de unul singur, toate binefacerile pe care le făcuse, toată această vituperare a celor care nu-i pot recunoaște (doar) meritele descalifică, în opinia mea, personalitatea (în ansamblu) celui care a fost poetul, omul politic și creatorul cenaclului \"flacăra\", adrian păunescu.

ce înseamnă \"a bate toba\", când cineva își spune părerea asupra poeziei tale, ștefănele? mi se pare firesc ca fiecare să perceapă în felul său un text literar, considerându-l bun sau mai puțin bun, după propria interpretare. sau critica negativă deranjează? anda brezan și-a argumentat părerea, deci de ce trebuie atacată? și mie mi se pare puțin forțată mașina de spălat centrifugată în stomac, în locul fluturilor des întâlniți foșnind în stomacele îndrîgostiților, prin versurile unora sau altora. dar poate totuși imaginea e reușită și sunt eu amorțit acum, neputându-mă sensibiliza la citirea ei.sfârșitul însă e interesant.și-atât

întru totul de acord cu tine, anda, cu desuetul invocării muzei, nu e totuși cazul în poezia-mi. șabloanele da, zgârie privirea. ca-n viață...

Evident, glumeam cand vedeam ceva demn de luat in seama - literar vorbind - in poezela de mai sus. In afara de tematica de nerefuzat - crestinism, bunatate....tralala - nu vad alte reusite text (daca nu era vorba de bunatatea crestina, un text cu o aceeasi prozodie si simplism al frazarii mai era postat pe prima pagina? Nu suferea de atelierism?). Abunda semnele de exclamatie, atentionarile ce vor a reda insemnand ce? Vrea sa puncteze autorul, necontenit, insemnatatea celor spuse-n versuri? De aceea mareste litera la fiecare cuvant important (pentru el) - parinte, parohie, lume -, de parca de acolo ar veni poetica rasuflare ce lipseste din trestul textului? Si, supa cum ziceam in interventia anterioara, prozodia suna a Goga. Intr-atat incat nu poate deveni decat epigonism cu un asemenea text (tendentios, de altfel: suferinta e data de sorti, nu de Dumnezeu, necuratii lumii nu au dreptul la indreptare, ci la alungare, crestinismul e deci bun sa se abata doar pe la cei \"alesi\" samd)

Poezia are linistea acestei perioade a curatiei Invierii. Imi place ritmica, aduce a Goga: suferinta este \"deranjata\" de speranta, de posibilitatea manturii prin intermediul uitatului de sine, Preotul. Frumos

emițătorismele alea puteau fi, e-adevărat, sinonimizate. altădată...pân-atunci, salutări

este mai aerisita bucata propusa. insa este altceva, o amintire fara personalitatea amintirii

daca n-ar exista o minima autocenzura orice text ar da pe de laturi.exista, dar n-am denumit-o in text.salutari

nu stiu de ce dau nenii astia cu offtopicul in mine dar mai incerc un raspuns. cred ca fragilitatea magnoliilor s-a inzdravenit puternic in spatiile scrierii, totul e sa-i mirosim fragezimile. in ce priveste fabrica de spirt aradeana, o fi de spirit, dar te-ai codit sa-mi spui