Zborul nu e opţiune, e un dat
"timpul este drum între tâmplele morţii"
ne-a incastrat în suflet să ne taie zborul
prin mesaj bătut în plumb
pământul
ne-a crucificat prin răstignirea nemuririi
şi
Devenire
Femeie
cât de cald ți-e zâmbetul
ce mi-l cânți
șoptind ca o rugăciune literele necunoscute
una câte una
până țeși umbra pe care
de umeri mi-o prinzi
ca o pereche de
Noapte de toamnă
se zbate-n crucea vremii
adulmecând aorta deschisă-n gâtul lumii
encriptul fantomatic al versului
în solilocviul mut al tainicei dorinţe
pălindu-şi nimbul luna-şi
Azi, cum conduceam eu așa, de nebun, pe niște șleauri înșirate pe o șosea asfaltată cu zăpadă o mașina supărată rău, cred că pentru numele LOGAN, nu pentru altceva, îmi apar pe stânga, în plin câmp
Va veni clipa
când vei descoperi realul claun
cel trist
din tine
şi toate măştile vor crăpa
ochiul lui va sparge turnul
iar în cristalul minţii îţi vei vedea săpate
hieroglifele
mă privesc în fântâna timpului
cerul răsturnat îmi desenează nimb în jurul
brazdelor semnând adânc obrajii
bunica
icoană în fereastra inimii
îmi cântăreşte gândul
ce ai ucis de te-ai
În noaptea aceasta
iubito
mi-e foame de tine mai mult decât ieri
te rog
dă-mi coapsa stângă
cuib din vremea când îmi striveam buzele
de pereţii adâncurilor tale rubinii
lasă între coapsă şi
poate că singurătatea
nici nu există
de asta și sar uneori linia
lăsând gândurile să zboare
nor de fluturi fluorescenți
traiectorii haihui
arcuite
ca semnele de întrebare
dansând jocul
palmele ochilor mei
îţi cuprind hulubii cu pliscurile privind către Dumnezeu
ca lacrima unui orb
mă dor curbele coapselor tale
genunchii
ofrande ce-nsoţesc rugăciuni
moliciunea pânteculului
Dansul anotimpurilor
În nebunia calmă a zilelor ce trec
coboară noaptea în parfum de crizanteme
şi sânul toamnei
lipit de geamul minţii
îmi aminteşte că-n amurg
tristeţile ascunse ies la un
nimeni nu trece în veşnicie fără un sărut
pentru că
ascuns în buzunarul de la piept al smokingului
ornicul minţii-i cu arătătoarele gazde
pentru trupurile noastre ciobite de răceala nopţii
A…XYZ sau cronica realului desuet
Motto:”-Mai priveşti din când în când în urmă, la vitrinele ce le-am construit împreună?
-Da, în fiecare zi. Dar nu sunt vitrine, sunt
Biserica sufletelor noastre
Din ceara lumânărilor pentru morţi
îmi modelez în arhanghel umărul drept
din ceara lumânărilor pentru vii
îmi modelez în demon umărul stâng
mă înalţ
să-ţi aşez
la bunici
îngerul şi-a oprit strigarea
dobaşul tulbură seninătatea din boltă
bunica zâmbeşte în prag învârtind fusul timpului
mă strânge la piept topind o lacrimă în defileul unui rid
îi fi
poezia este o buclă mătăsoasă şi parfumată
atârnată de un cer în asfinţit
străjuit de nori sângerii
cateodată lanţ cu zale fierbinţi
dureroase în unicitatea fiecăreia
sau turn de fildeş zidit
Voluta lutului
Tu, organist nebun
îţi trimiţi suflarea asupra lumii
prin trunchiuri cu rădăcini înfipte în cer
Tu, legendă contorsionată a eului primordial
suflet rece în catedrală gotică
Dorul
Ceruri se sparg și se scurg pe pământ
Cu degete reci pălmuiește frunzele ploaia
Albastrele vise-s
De-acuma icoane
Cenușă din vara ce-a fost
Se 'nfige-n noroaie un
Câteodată, eu...
Câteodată uit cine sunt...
Preț de câteva clipe mă cred lumea toată
Și atunci îmi crește iarbă pe gânduri
Iar lupii mă cutreieră căutându-și pereche
Degetele-mi sunt
Bufonii
-acelor greieri zâmbitori, in memoriam...
Din vremuri străvechi, marii domnitori ajunși în jilțuri prin sabie și rămași prin dinastii, și-au luat pe lângă ei pentru
Iubito...
Iubito,
ai vrea să fii mireasa mea la noapte?...
și dimineața
când insomnia stelelor se va topi
să fii-mbrăcată doar în șoapte
iar dulci ocheade să-ți fie pijama...
zulufii blonzi,
Eu, Profesorul !...
Rumoare în clasă. Intră el, Profesorul cel nou. De înălțime medie, robust, talie plină dar fără burtă, brunețel și cu început de chelie, își azvârle cu un gest
Tu și eu...
Tu...
pendul navigând
între două puncte de suspensie,
despletind timpul
cu incantațiile întrebărilor de-o secundă
cât o viață...
câte întrebări poți pune?
izvorând una
Invazia…
… E noapte. Încă o noapte prea caldă pentru a putea ațipi măcar. Cleioasă și înceată, ne duce și sufletele la vale odată cu trecerea ei. Cearșafurile albe devin parcă jilave sub
Jocul luminii-n vitralii...
Femeie cu glas de argint
Și tâmplă de marmoră albă
Jertfește iubirii
Tristețile tale pustii
Cărarea dorinței mai scurtă-i acum
CG