Costea Diana-Luiza

Sufletul meu e plecat cu sorcova. Bîntuie străzile și casele ninse, Bate la ușile închise Cîntîndu-și colindele triste.. Dar nimeni nu are nimic de dat. Nici măcar un zîmbet pus la uscat. Mă

Cu privirea in pamant Si pierdut in grea visare, Se spunea odat` ca Nietzsche.. Pasea trist, pe strazi agale.. Deodat` el se opreste Si privirea-i scrutatoare Fu-ngrozita de prezenta Unei

În lumea voastră cinică și plată M-am prăbușit ca un cocor naiv. Și rup văzduhul brusc, ca o săgeată, Să simt ce pur e cerul, fugitiv.. În lumea voastră cinică și plată Fur viața..dinspre

Între mine și tine e un zid.. pe care dacă l-aș trece, l-aș dărîma lovindu-te.. din graba de a fi mai aproape.. și-ai cădea, încercînd să te-apropii de mine.. în prăpastia săpată de

Aud infinitul Prin aripi de fluturi Aud nemiscata tarie din stanci, Aud cum din mine Mormane de ganduri Tresar rastignite Pe cruci de naluci Tristetea o-mpart egal... Peste toate, Speranta

Serioasă și plăpîndă, incercată dur de viață.. nici frumoasă nici urîtă, dar cu sufletul pe față, mă privește tandru mama.. mama care ți-a dat viață. Nici prea veselă, nici tristă, liniștit mă

De n-ar fi fost Dalila-n acea seară, Ai fi avut și-acuma părul lung Și n-ai mai fi erou fără de țară, Tot căutându-ți forța, îndelung.. Plătit-ai scump, elogiul frumuseții Regreți și-acum o

În timp ce dormeai eu îți mîngîiam visele, în timp ce visai... îți vegheam respirația, în timp ce zîmbeai îți deschideam porțile cerului.. în timp ce tresăreai îți așterneam liniștea la

În spatele găvanelor ochilor mei E un hău atît de adînc De negru, mat și flămînd, Încît sufletul meu Se mărește mereu..strălucind Rotund și plăpînd, Rapid ca un gînd.. Lumina din el mă

Ești trist cînd vezi atîta lene Și-atîta lipsă de speranță. Doar tu le-ai spus, că nu icoana E cea ce luptă și învață. Și drept exemplu, pornii lupta, De unul singur, pentru viață.. Și

Fiecare coardă a sufletului meu Vibrează..cînd aud vocea ta.. Nu te cunosc, nu știu cine ești, Dar fiecare fibră..îmi spune E jumătatea ta, apropie-te de ea, Iar tu ești atît de

Visez la apa de izvor Năvalnică și rece, În care atîtea frunze mor Înainte să se înece. Tînjesc să urc pe-un pisc înalt Cu brațele întinse Și să sărut, pe unde calc, Acele praguri