Jurnal
Introspecție
\"Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului\"
1 min lectură·
Mediu
M-ai zidit in cinci vorbe
Și nu-s Ana, să încerci..
Dar scrutez linii curbe
Ce-mi arată că pleci.
Roua-mi stinsă-n privire
Spală lest de cuvinte,
N-am știut c-a ta fire
Profanată-i și minte.
Aștept timpul să-mi șteargă
Pașii tăi dinainte,
Scot iubirea pe-o targă
Dintre reci zăcăminte.
Steaua noastră-n firidă,
Până azi, și-un sec ieri
A ta mână acidă
A topit-o în plăceri..
Volutuoase și tandre,
Însă mâine-n comiții
Le transformi, și-n ofrande,
Peste altare și-ambiții.
Și ce drept mai ai totuși
Cu chimia-ți terestră,
Să roșești flori de lotuși
În pictura rupestră..
Să arunci bolovanii
Dinspre cuget steril
Laolaltă cu anii,
Ce îi petreci.. inutil?
Voi fugi,..înainte
Ca oglinda-mi vrăjită
Să-mi arate frumoasa
Transformată-n pirită!
002.349
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costea Diana-Luiza
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 116
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Costea Diana-Luiza. “Introspecție.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costea-diana-luiza/jurnal/223485/introspectieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
