Poezie
Alb-Negru-Alb
1 min lectură·
Mediu
În spatele găvanelor ochilor mei
E un hău atît de adînc
De negru, mat și flămînd,
Încît sufletul meu
Se mărește mereu..strălucind
Rotund și plăpînd,
Rapid ca un gînd..
Lumina din el mă trezește, crescînd,
Și-mi trece prin ferestrele ochilor cînd..
Drumul din fața mea e prea hîd
Iar găvanele ochilor mei plîng..
Cu mîinile încrucișate, în brațe mă strîng,
Cu sufletu-n drum, luminez..pînă ating
Pămîntul, cu razele-mi prinse de frig
Și-ajung rînd pe rînd, să colind
Potecile vieții ce mă surprind..
Cînd nu mă lovesc totdeauna de zid
Și umed, obrazul, de rouă îl simt..
Iar găvanele ochilor mei..în lumină..
Se închid.
023381
0
Recunosc că m-a atras inițial titlul poeziei. Apoi am observat că se formează un anumit echilibru între acesta și conținutul poemului. Nu are rost să comentez ideea și nici ceea ce îmi transmit versurile dar cred că puteai să eviți și să mai lucrezi unele structuri. De exemplu, primul vers \"în spatele găvanelor ochilor mei\" mi s-a părut inspirat , dar apoi ai repetat zic eu inutil \"găvanele\". Înafară de simetria cu finalul nu mi s-a părut interesantă repetiția, poate doar deranjantă. Apoi cred că puteai să eviți scrisul cu majusculă la începutul versurilor, personal mă derutează. Cred că mi-ar fi fost mai ușor cu majusculă după ce pui punct. Cred că și pe rime trebuia să insiști puțin. S-ar putea să zic prostii dar mi se pare total deplasată rima cu verbele la gerunziu. Astea le poti folosi în interiorul poemului, pentru că sunt închise și, în limbaj mai mult sau mai puțin poetic denotă claustrarea, vidul din noi.
Cam atât. Mai citim.
me
diana