Costân Monik

un copil..un copilaș lipsit de experiență.. în dragoste..ce poate știi un copilaș..?nimic...nimic din ceea ce ai vrea tu să știe...e mult prea departe de ceea ce gândești tu,cum vezi tu

Cerul cenușiu Un apus de soare Orașul plumburiu Ea iarăși dispare E amurg de seară Un vânt bate lin Miroase a ceară Și chiar a pelin O liniște deplină Peste acest oraș Străjuie cu

O ploaie rece mi-a căzut în spate Ce s-a întâmplat în această noapte? O stea din cer a căzut Și astfel te-am cunoscut Ai apărut atunci când nu mi-era bine Apoi subtil te-ai apropiat de

În arșița serii stau pe nisip Privesc în depărtare Un val lovește malul însetat Și scoicile rămân înfipte în pământ O sete cumplită te trage de gât Și plantele sunt deshidratate Doar peștele

- Alexia! Ce cauți aici? Nu te-am mai văzut în ultima vreme prin zonă. - Da... Nu am mai venit. Am vrut să uit, dar nu am putut. - Să uiți? Ce anume? - Să uit că mai există acest loc. Să uit că aici

Priviri nepătrunse către viitor, Amintiri fugare năpădesc de dor, Sufletul zdrobit, ce plânge cu jale Totu-i pustiit de aceste animale. Oamenii sălbatici, ca niște fiare Urlă, aleargă, fără

A fost odată, nu demult Într-un sat indepărtat O persoană de temut Ce trăia doar din furat. Și fura fără o jenă Tot ce îi ieșea în cale Uneori avea migrenă Și mai mergea la

Împăratul a intrat în sală Privind spre slujitori cu fală O tânără cu lungul păr Stătea în dreptul unui măr Împăratul o zări Și-i zise: “nu te sfii” Mănâncă dacă ți-e a mânca Dacă nu poți

Soarele în celulă bate Ce se va întâmpla la noapte? Sunt închis într-o celulă Aș putea scăpa înghițind o pilulă Pilula morții, dar pentru ce La noapte vor să mă judece Pot scăpa de la

Nici o adiere, nici un fir de iarbă Totu-i neclintit în lumina oarbă Razele de soare bat neîncetat Iarba verde crud s-a decolorat Asfaltul se topește sub picioare Pământul s-a crăpat, apă nu mai

Plouă mărunt stau aici și scriu simt cum mă scufund mă simt ca într-un sicriu pământul ud peste mine cade soarele a plecat și se face noapte un întuneric dens m-a învăluit unde sunt prietenii

O ultimă noapte în acest oraș Totul este trist și întunecat, Un întuneric dens a apărut deodată Lumina galbenă pâlpâie în polată, Acolo un bătrân stătea și citea Însă fața lui se

O furgonetă neagră la capăt de drum Ce să fie oare? E un șofer nebun Un domn coboară și stă lângă trotuar Apoi îmi vorbește de-un vechi patinoar - Acel patinoar unde am învățat zici acum că s-a

Trăiri interioare Luna pe cer Iubire.

Multă prostie peste tot, Oriunde te uiți,vezi câte un idiot... Idiot?e puțin a spune, Îmi vine sa plâng cu amărăciune... Să plâng?da.. e ceva normal.. Ca să se mai ștearga,gustul amar.. Pe

Un soare puternic umple neîncetat, Sufletul acelor care au rezistat, Unui chin puternic ce s-a abătut Asupra țării noastre și n-a mai dispărut. Un tunet puternic și-un fulger, au

Ciudată-i viața uneori, ciudată sunt și eu... Mă întreb mereu ce este oare în sufletul tău, O mică pată de tristețe sau chiar dezamăgire Ori este mai multă tristețe și-un pic de fericire? Aș

Plângeau, plângeau Mergeau plângând Plângeau mereu Și îl urmau. La capul lui s-au aplecat Și tot plângeau neîncetat. Iar el sta-n-tins pe un covor Și le zămbea înfiorător Era rece precum

Băse-i la putere Care-i vinovat? Cu lingura cu miere Ne-a întâmpinat.