Cam de două zile întruna
Ploaia-mi macină trotuarul.
Singur iar, privesc afară
Și-mi înec în vin amarul.
Jos, în stradă, fețe ude
Trec spre neștiute locuri
Iară ploaia de noiembrie
Roade
De multe ori, iubito, te-am surprins
privind mirată în ochii mei
și întrebându-te cine sunt.
Cine sunt?
Eterna întrebare fără răspuns!
Zadarnic eu însumi mă întreb
căci EU-ul din mine e de
E politicianul - patriot devotat
ce în loc de salivă are rahat
cu care mânjește neîncetat
pe oricine, oricât, oricând.
E tipul românului incoruptibil și sfânt
coborât din cer pe pământ
ca să
Motto:
„Pe timpul meu prezent, mușchiul amintirii crește, mă arde și se face rană.” – M. Fotache
Ca niște păsări bezmetice
gândurile mi se lovesc de pereți
și dau glas durerii,
zburând prin
în memoria lui Doru Fișteag
Va veni o vreme când atât de mult îmi voi dori zborul
încât mă voi preface în cântec,
și sub formă de ciocârlie
ca o săgeată aurie voi străbate vara
și-n
Vino, iubito, te aștept să îți spun
cât mi-e de dor
capul să-l plec pe-al tău sân,
cât mi-e de dor
buza sub buze să-ți frâng,
cât mi-e de dor
în brațe din nou să te strâng.
Dar nu ești.
Și
Miroase a câini alergând prin parc
Și a galben de frunze strivite,
Miroase a asfințit de toamnă, a cald,
A iubiri împlinite.
Au ieșit îngerii la plimbare pe străzi
Și mă privesc cu ochi
Mă întreb de câteva zile cum ar trebui să arate în spațiul virtual o gazetă de perete. Un loc creat special în care să-și poate afișa reușita poeții ce au luat vreun premiu la concursurile
A murit Prorocul,
răstignit
pe ușa teatrului municipal.
Primul-ministru vânează cu zel
inorogi,
curcubeul s-a necrozat de mult
și plouă necontenit cu Caini
peste gura de rai.
Sunt toate
Ce rost mai are, iubito?
N-auzi ploaia cum ne-aduce vești de departe?
Nu vezi că toate vin dinspre ceruri
și apoi în pământ sfârșesc toate?
Ce rost mai are, iubito
să ieșim azi din casă?
Hai,
Veniră lupii tineri ca să conducă stâna
ciobanului ucis de către câine,
iar oile-i votează pe lupi cu toată mâna,
visând la bogăția ocolului de mâine.
Pășunea și izvorul, asta-i tot ce
Femeia în negru
și-a schimbat de la o vreme tradiționala pelerină
pe costumul kaki,
secera și-a înlocuit-o cu o mitralieră
și nu mai ucide aleatoriu,
nu mai omoară simplu, fără spectacol, fără
Ferește-te de Diavol,
căci poate lua orice chip:
uneori îi place să se îmbrace în anteriu
și cu voce gravă de preot
îți predică Biblia;
alteori se îmbracă în mătase,
își pune sâni
și-ți devine
Iubito, sunt ca un lup flămând
căruia mirosul trupului tău adormit
îi dilată nările
și îi împunge pântecele.
În această noapte sunt gelos chiar și pe sângele tău,
pentru că poate curge
Nu sunt critic. Nici nu vreau să fiu! Nu am aptitudini pentru așa ceva și nici nu mi-ar place! Acest text nu e unul de critică literară, e doar o părere printre multele alte păreri care
Recunosc: sunt îndrăgostit de haiku! Nu știu exact de ce. Poate pentru că „nu strivește corola de minuni a lumii”, nu face psihanaliză, nu crează lumi postmoderniste, nu visează excesiv, nu-și dă
Nu are un chip deosebit,
ceva care să-ți sară în ochi
și să te avertizeze
asupra pericolului care te paște.
Și probabil chiar dac-ar avea
puțini ar băga de seamă.
De ce? Simplu. Dragostea e
Nichita Stănescu și Nina Cassian i-au dedicat poezii și i-au botezat cântecele, a fost prieten și chiar a cântat cu Andrei Pleșu, a fost tovarăș de nebunii cu Nicolae Breban, coleg de cameră cu
Am văzut azi în parc un domn
care-și plimba capul într-o lesă,
el pășea în față, capul venea în spate,
amândoi fără cravate,
deși cădea o ploaie morocănoasă
și, la propiu, căcăcioasă.
Pe
Împotmolit în trupul tău mlăștinos,
accept rămășițele iubirii putrezite
pentru câteva orgasme anemice
ale sufletului meu sleit.
M-am scârbit de cenușa acestor zile
în care și unul și altul
Azi, când e iar lună plină
și e iarnă și-ngheț,
plâng în mine, în surdină,
trecute voci de poeți.
Versuri ce-au fost scrise odată
mă străbat și mă îngână,
prin alți timpi și alte
Să spunem DA: pentru Europa.
Să spunem Da: pentru guvern.
Să spunem DA: pentru corupție.
DA: partidului etern.
Să spunem DA: sărăciei.
Să spunem DA: legilor noi,
Care-i ridică tot pe
„Vreme trece, vreme vine”
Citeam mai ieri într-o carte...
Azi eu mor. Iar tu ești vie.
Lumea merge mai departe.
Lumea merge mai departe.
Fără mine... Fără mine...
Toate cele