Poezie
Vremea trece
1 min lectură·
Mediu
„Vreme trece, vreme vine”
Citeam mai ieri într-o carte...
Azi eu mor. Iar tu ești vie.
Lumea merge mai departe.
Lumea merge mai departe.
Fără mine... Fără mine...
Toate cele întâmplate
Repeta-se-vor și mâine.
Repeta-se-vor așijderi
Nașteri, morți, iubiri și jale.
S-or schimba mereu decoruri
Nu însă și-această Cale.
Vei muri și tu iubito,
Vor pieri în lume toate;
Nimeni nu ne va ști urma...
De-asta scriu această carte.
De-asta scriu această carte,
Să se știe că am fost
Că nu-nseamnă viața moarte
Și că toate au un rost.
Toate au un rost în viață,
Chiar de trec în moarte toate.
„Vreme trece, vreme vine”.
De-asta scriu această carte.
084.175
0
