Poezii

Ce rost mai are, iubito? N-auzi ploaia cum ne-aduce vești de departe? Nu vezi că toate vin dinspre ceruri și apoi în pământ sfârșesc toate? Ce rost mai are, iubito să ieșim azi din casă? Hai,

în memoria lui Doru Fișteag Va veni o vreme când atât de mult îmi voi dori zborul încât mă voi preface în cântec, și sub formă de ciocârlie ca o săgeată aurie voi străbate vara și-n

În spatele orașelor e cântecul păsărilor, în spatele oamenilor e zborul, în spatele pământului stă cerul, în spatele morții e dorul.

in memoriam Ion Ardeleanu (John) Voi traversa la vremea aceea marea, călare pe un cal alb, spre tărâmul unde amazoanele învins-au de mult moartea. (Curcubeul e scurtătura

Dormi cu palma pe fundul meu gol, pe buzele tale obosite a luminat un zâmbet, apoi s-a stins, televizorul a rămas aprins, a început serialul tău preferat. Ne-am iubit la reclame, sălbatic și

Sărută-mă, iubito, eternitatea trece repede, să știi, nu vom avea întotdeauna aceeași poftă de-a iubi, sărută-mă acum cu guri flămânde de lupi, de îngeri, de copii, întinde-mi pe cearșaful

Ai observat? Chiar fructul cel mai dulce se acrește și se-mpute când timpul gheara asupră-i și-o asmute... Azi splendidele noastre trupuri de demult se apleacă tot mai mult înspre pământ, iubirea

Ca o pasăre apocaliptică, noaptea mănâncă din ficații soarelui. Orizontul se îmbibă de sânge... S-au aprins candelele cerului. Crucificați de somn, oamenii se-ntind în sicriele provizorii. Se

Nimeni nu avea alt Dumnezeu în afară de cel oficial, nimeni nu își făcea chip cioplit, nimeni nu se închina și nici rugăciuni nu spunea ca să nu ia numele Domnului în deșert. În toate zilele se

Nisip fierbinte strâns într-un pumn de Poet. Ce e mai durabil ?

Ah, câtă dragoste încape În fiecare zi mereu, Atâta grea singurătate Apasă zilnic pieptul meu. În fiecare clipă, în lume Mii de iubiri se nasc sau mor. Iar eu, de atâția ani mă mistui De

Împotmolit în trupul tău mlăștinos, accept rămășițele iubirii putrezite pentru câteva orgasme anemice ale sufletului meu sleit. M-am scârbit de cenușa acestor zile în care și unul și altul

Ai văzut vreodată cum se naște un înger, cum străpunge cu țipătul său întunericul cu aripile pre moarte călcând? E suficient zâmbetul lui ca să vindece rănile cele mai mari ale acestui

Ne costă atât de puțin să fim Oameni, doar un zâmbet, un cuvânt, o privire... E pavată cu regrete calea spre nefericire. Nu striga, nu înjura, nu lovi, nu urî! Imaginează-ți că Eu pot fi

Suflă vântul vaiete și vifor, nu se mai aude glas de clopoței, ninge cu dor pe tristele gânduri, plânge mama, plâng copiii ei. E Crăciunul... Mama-i singură pe lume, copilașii în țară i-au

Haideți să cerem iertare pădurii Pentru fratricidul război, Haideți să-i cerem iertare naturii, Să-i dăm copacii înapoi! Veniți să cerem iertare pădurii Pentru că am pus-o în neștire pe

Zâmbete formaliste, de toamnă, mișunând pe trotuare, printre case și blocuri, pe șoseaua udă de lacrimile sfinților. „Cărți vii”, necitite de nimeni, risipindu-ne filele vieții printre

Ne vor descoperi peste patru mii de ani, ne vor curăța cu grijă oasele, ne vor realcătui trupurile din țărână și ne vor prezenta la televizor ca pe ultimele exemplare ale animalelor care

Vor veni vremuri cu versuri de sârmă ghimpată, vremuri când vor musti cuvintele de sânge, când fericirea, ca și durerea, va fi mutilată și nimeni nu va avea dreptul de-a râde ori plânge. Vor

E politicianul - patriot devotat ce în loc de salivă are rahat cu care mânjește neîncetat pe oricine, oricât, oricând. E tipul românului incoruptibil și sfânt coborât din cer pe pământ ca să

- se dedică tuturor demnitarilor, brav căzuți la datorie în accidentele de vânătoare - Au ieșit miniștrii cu pușca prin țară, Ne zâmbesc duios, din mașini cu girofar, Pe drumul

Veniră lupii tineri ca să conducă stâna ciobanului ucis de către câine, iar oile-i votează pe lupi cu toată mâna, visând la bogăția ocolului de mâine. Pășunea și izvorul, asta-i tot ce

Mi-e somn. Și sunt atât de beat încât aș accepta cu plăcere să mor acum doar pentru a mă odihni puțin. Și câtă nevoie am de odihnă! Parcă pur și simplu viața mă mestecă încontinuu în gura ei

Of, iubito, ești prea departe, e în zadar! Tu te-ai dus, eu am rămas; ai jucat totul pe-un zar și ai pierdut. Eu n-am să vin, tu n-ai să pleci, deci timpul dintre noi e