Poveste fără happy-end

Motto:

„Pe timpul meu prezent, mușchiul amintirii crește, mă arde și se face rană.” – M. Fotache

Ca niște păsări bezmetice

gândurile mi se lovesc de pereți

și dau glas durerii,

zburând prin fața ochilor mei

din ce în ce mai însângerate.

În lădița sufletului pe care tu mi-ai deschis-o

nici urmă de speranță,

ci doar amintirea unui fir de nisip

din care, cu fiecare zi trecută,

s-a născut deșertul.

Lipsa oricărei atenții de la tine

aduce sub nările mele mirosul pustiului

iar fiecare privire indiferentă de-a ta

e o nouă pală de vânt

pentru focul care îmi mistuie credința.

Slăbită de tăcere,

iubirea mea se lasă sugrumată

de monstrul îndoielii.

Cu ultimele puteri,

încerc să mă sinucid

amintindu-mi de începutul poveștii cu tine.