Corneliu Traian Atanasiu

Că universul moral al lumii civilizate e unul degenerat nu mai încape îndoială. Chiar firmamentul – bolta înstelată pe care recunoșteam semnele zodiilor sub care eram ținuți să ne alegem soarta –

să nu mai cauți ucigașa strălucire o singură dată hoțește zîmbi în roua vibrată pe frunză pîndeai sperioasa amenințare o lume a abnegației și-a delicatei crime curat și fără

Inițiere în haiku (IV)See more presentations by haiku | Upload your own PowerPoint presentations Normal 0 false false false MicrosoftInternetExplorer4

Și cu statul e la fel / te căznești să-i fi fidel Cu soția-n țara asta, Totul e precum gîndești: Patria-i ca și nevasta, Asta ai, asta iubești!

Aprecierea curentă și comună a poeziei este una depreciativă. Poezia e ceva superficial, superfluu, lipsit de necesitate și pondere vitală. In ordinea vieții sînt o grămadă de alte lucruri

Aureole ghicitorilor alegeți din slavă, porți ce răspund în tărîm ce nu iartă, corole cu-nsemne de zodii, de soartă, stîngaci, la un stînjen de cruda otavă.

\"Mi-a fost rușine de această modestie mincinoasă\" - ne mărturisește cu sinceritatea-i fără menajamente Nietzsche. Care să fie însă acea modestie atît de rușinoasă? Desigur aceea ruinată de

Sînt luni de cînd pămîntul doarme sucit, cu capul ascuns sub miazănoapte. Soarele se ridică ostenit într-un cot și-o ține ziua-ntreagă într-un picotit mahmur. Ziua se-ntinde și moțăie-n lumina

departe-un oraș - chemarea vieții-n cîntul mierlei pe-un mormînt

Ne e drag la toți de el că-i al nostru băiețel, - urcă ea-n pom și purceaua - poa\' să ude canapeaua!

Am scris un text cam lung despre prietenie. De fapt, fiind mai vechi, doar l-am copiat și l-am ajustat un pic. Făceam acolo niște digresiuni care poate încărcau prea mult textul. Acum nu l-aș mai

plopul legănat - licărind prin evantai luceafăr stingher

soare ațipit în palmele frunzelor – cad coroanele

rotundă rotundă rotundă netedă lunecoasă gălbuie nepretențioasă poamă subțire pielea crapă pe carne gustul începe dulce ușor searbăd astringent uimirea se

* Chiciură groasă - neguri albe țesute-n rămurișul des * Cu fiece fulg troianul se îngroașă – alb asurzitor * Un tril stingher prin crengi cu țepi mărunți de ger

(estivală) frunze în tremur zumzet de gînduri în cer roiește viața

crengi înflorite legănîndu-și mireasama - vîntul umblă beat

Și cuvintele și conceptele noastre sînt (sau măcar ar trebui să fie) suficient de plastice, să aibă posibillitatea de a evolua, uneori de-a dreptul imprevizibil. Rigiditatea în vorbire și gîndire

De la Ioan Peia citire: “Să mi se permită să le spun: sictir!” Aș putea spune că am ajuns în situația care în ping-pong se numește țăcăneală. În paragraful care urmează, după ce te citez pe tine