Contralumină

Sînt luni de cînd pămîntul doarme sucit, cu capul ascuns sub miazănoapte. Soarele se ridică ostenit într-un cot și-o ține ziua-ntreagă într-un picotit mahmur. Ziua se-ntinde și moțăie-n lumina joasă toropită, nehotărîtă între răsărit și scăpătat. Tăcerile se limpezesc în violet. Pădurea dezbracă umbre albastre. Nici o culoare nu se desprinde din vatră să țipe taina uitată a focului. Fulgerat pieziș din miazăzi, aerul se face lumină. O spuză fierbinte se ridică deasupra lucurilor albăstrind delicat întinderea zăpezii. Pulberi de-agint, cețuri subțiri, aureole protectoare de deochi - împotrivirea luminii veghează făptura de vătămarea privirii.