Poezie
Blaze of Glory
1 min lectură·
Mediu
îți mai aduci aminte
când iubeam / scriam
când uram / scriam
când ne jucam / iubeam / luptam
când eram cu toții / totul
o armată de singurătăți crude?
dintre ruine culeg un vers
îl așez în mine cu fața spre apus mă-nchin
acolo icoanele se mai văd ridicând praful mătăniilor
la intrarea cuvintelor în noapte
deși anotimpurile au trecut ruinele mai țin pe umeri
oamenii scriind poezia cu aripi
iar zborul acesta fără spațiu
e la fel de ciudat precum dragostea făcută-n țărâna mută
nu știu de ce fără contraste singurătatea se dărâmă mai aproape
aici nu e nimeni să mai spună cu vântul și pietrele să cadă
mereu cu rima șlefuită-n destinul cu semne
mai ții minte (?)
se închide cercul, șuky
se închide singurătatea-n oameni
cu focul
0176620
0

mereu cu rima șlefuită-n destinul cu semne\"
Cornel,
Îmi permit cu curaj să afirm că această poezie este pentru mine, din tot ceea ce ai scris -și am citit eu- până acum apogeul.
Ai reușit să îmbini splendoarea cu suferința, în creerea unui amalgam perfect, manifest al splendorii.
O și finalul, o și finalul... n-am cuvinte pe măsura seriozității adâncimii din atenționare.
Și mă încumet să îngân:
\"să cadă pietrele
mereu cu rima șlefuită-n destinul cu semne\"