Mediu
Acest site se intitulează Atelier literar. Asta înseamnă că producătorii de texte le pot posta aici și se pot bucura de discuții mai mult sau mai puțin fructuoase asupra lor cu ceilalți membri. De multe ori foarte animate și, cel mai adesea, din motive mai puțin literare. Există însă și posibilitatea ca textele mai slabe să fie supuse unor mai serioase sugestii pentru a fi revizuite.
Site-ul, din întîmplare sau datorită istoriei lui și ponderii mari a celor ce scriu poezie, este dominat de textele intitulate poezie și de disputele în jurul lor. Este ceva firesc datorită activității intense și abundenței genului. Nu știu dacă valoarea poeziei este cu adevărat legată de această efervescență, mai precis dacă ea, efervescența, e direct proporțională cu calitatea. S-ar putea să fie sau ba.
Știu însă că, nu demult, s-au purtat unele discuții înfierbînate și contradictorii cu epigramiștii care acaparau prima pagină cu texte și comentarii și dominau lista fierbinți, în dauna celorlalți producători. Ba chiar că epigramiștii au pus de-o grevă, și nu de zel, protestînd că sînt minimalizați ca gen, deși valoarea lor ar putea fi deasupra poeziei care se simțea lezată și superioară.
*
De curînd, în subsolul unui eseu al meu, femeia adulterină, am avut un schimb amical de replici cu Cosmin Dragomir, editor. Eu susțineam că sînt genuri văduvite datorită firescului activității (frecvenței crescute a postării poemelor), dar și a lipsei de interes și a neglijenței editorilor. Dînsul a recunoscut că este cam așa, dar a încercat să spună și că editorii se orientează după gustul public și recomandă (cu steluță roșie) texte care mai au și aprecierea membrilor (cu steluță galbenă).
Ceea ce vroiam să scot în evidență este faptul că o activitate editorială mai atentă ar găsi modalități de echilibrare sau de compensare pentru genurile care n-au norocul poeziei. Adică ar reuși să stimuleze un interes mai viu pentru ele. Ideea nu este atît aceea a frustrării celor ce scriu proză, eseu etc., ci aceea a diversificării interesului celor ce citesc, atît cei care sînt membri, cît și cei care nu sînt și accesează site-ul. Asta ar ridica prestigiul site-ului ca unul care cultivă genuri diverse și are valori și în altele decît poezia. Și ar stimula membrii, preponderent poeți, să-și facă o cultură a altor genuri, citindu-le și simțind tentația să producă și ei texte de alt gen.
Aș reveni spunînd care a fost istoria mea pe site. Am început postînd poezie în care nu sînt la nici la nivelul, nici la modernismul activității de aici. În plus, producțiile mele sînt vechi, din vremuri trecute. N-am avut succes, dar am început să comentez, ceea ce mi-a reușit mai bine. Și am găsit și un gen de cerc, ca să nu-i zic altfel, peiorativ, în care ne comentam unii pe alții.
Am avut mai mult succes cînd am început să postez eseuri. Cu ele am început să am aprecieri concretizate în stele galbene. Și am tot ținut-o așa, cu cîte o steluță cînd și cînd, pînă în ziua cînd am scris două articole. Aveam nevoie să semnalez faptul că, prin efortul meu și al altora, dar mai ales cu ambiția mea, poezia lui Blaga era integral în bibliotica virtuală. Al doilea a primit steluță roșie de recomandare.
Din acel moment am trecut la a-mi declara eseurile articole și stelele roșii au început să curgă gîrlă. E adevărat, articolele apar în paginile accesate de nemembri și sînt afișul site-ului, iar grija pentru a selecta texte de calitate e mai acută și mai susținută.
Cu femeia adulterină, am obținut prima recomandare (steluță roșie și prezență în lista recomandate) pentru un eseu. Mi s-a părut că e momentul să semnalez un gen de inadvertență. Faptul că atunci cînd am zis “articol” eseului, frecvența recomandărilor a crescut simțitor. Dacă rămîneam pe eseu (repet, încadrare a mea, absolut subiectivă și conjuncturală), constelația aia roșietică nu apărea în pagina mea.
Care ar fi concluzia sau sugestia mea? Ar trebui să existe editori cu atribuții sectoriale, de gen, selectați dintre membrii cu gust pentru și cu producție proprie de calitate. Care să contribuie nu doar la a aprecia textele de gen, dar mai ales la a îndrepta privirile și a cultiva gustul celorlalți membri și în genurile văduvite de simplul fapt că nu implică o activitate curentă atît de intensă.
În felul acesta genurile eclipsate, repet, conjunctural ar mai ieși la lumină și s-ar echilibra derapajele absolut întîmplătoare. Or, o echipă editorială trebuie să se îngrijească și de asta.
0136778
0
Pe de alta parte, pozia e preferata pentru ca se preteaza mult mai bine unui asemenea mijloc de comunicare cum e internetul. Poate fi citita mult mai usor, fiind de dimensiuni reduse, este mult mai ambigua, permitand comentarii cu care sa nu te faci de cacao, daca n-ai inteles nimic, dar te-a trecut o crampa afectiva, poti spune ca ti-a rascolit maruntaiele s.a.m.d.
De asemenea, se pare ca poezia, aceea prezenta pe agonia, este produsa in cantitati uriase, uneori de cate un singur autor, datorita rapiditatii si repetabilitatii actului creator, foarte asemanator din aceste puncte de vedere cu actul excretor. Sa scrii zilnic o poezie sau doua este inadmisibil, si totusi aceste lucruri se intampla, in unele cazuri productiile fiind in mod constant geniale, cum este cazul unei poetese incontinente de pe acest site.
Cata rabdare, cata atentie, cata munca necesita in schimb proza! S-a luptat Zabet pentru un viers cum v-ati luptat dumneavoastra cu o fraza? Ma indoiesc!
Dar e firesc, legea efortului minim functioneaza si in cazul poetilor de pe agonia.