Constantin Gabriel Obreja

Am deschis cerul să coboare îngerii păzitori, în calea zborului tău. Vulturi ademeniți de carnea cerească, dau roată la bine si rău. Neaprinsă e steaua pleșuvă, ce cade peste pustiul fără

Am smuls furtuna din sufletul meu, și am ucis ultimul val din mare. Mi-am ascuțit gheara din inimă și am ascuns-o în nisipul de pe țărm . Am pierdut visul nopții în scânteia ce anunță zorii de

Te sărut în noaptea albă fără somn și fără vise. Stelele se pierd în goluri de neanturi necuprinse. Eu te aștept pe un val de mare, înecat de dorul meu. Ca să-ți dau o sărutare, sub cupola unui

Zbor de aripi înstelate, peste liniștita mare, Cu săgeți luminofore se înfig ușor în ape. În adâncuri reci castele ard în foc de ursitoare. Suflete de gheață albastră ce mă vor aproape. Din

Privesc din umbră o luptă a cerbilor mari, Eu vânător de gânduri bune printre armăsari. Te caut căprioară să arunc din gloanțe în vânt. Să te sărut cu mângierea mea într-un cuvânt. Mai vin și

Aud lupii în zăpada cerului, cum calcă pe o urmă de înger, Fiorul din noaptea de foc lasă dâră de sânge în sufletul meu. Regele leu își sărută leoaica istovită de atîta amor infidel. Am alergat în

Vântul ce bate din mare, caută să mă aducă la tine. Eu singuratec pe un munte călare, mă rog să rămâi lângă mine. Te privesc în ochii tăi mari și văd lumina vie din ei. Cerul lasă norii să

Vino vînt și vino mare, peste cer de zi și nopți de vis stelare. Zboară gînd și tot mai bate o inimioară, într-o clipă de ispită fără să mai doară. Tună nor și tună zare, peste cîmp de iarbă

Văd cum se lasă cerul viu pe noi, nevinovat de numărul de stele. Împleticiți prin raze de lumină, rămînem goi în ritm de clipe grele, Destinul nostru se cufundă în abis, noi rătacim pe calea unui

Vînători de gînduri rele, printre cîmpuri de flori albe și flori triste, Îmi alungă malurile, apelor cu valuri strîmbe, ce îmbracă stînca rece. Dintre suflete uitate între nopți și zile, eu te

Þi~am adus sărutul în palma de cer înstelat. Cad umbre din noapte în zorii de zii. Se aprind călcîile mele după sufletul tău. Doamne mă simt mai viu, mai bărbat. Simt cum carnea din mine te

Vin călăreții pe cai înspumați, Dorm șerpii în iarba uscată. Vin liliecii orbi, întunecați. Roua plînge pe frunza plecată, Cerul se apleacă sub raza de soare. Gîndul cel bun e păstrat la

Pas din pas din pasul zării, glas din glas din glasul mării. Vînt de vînt din vînt pe ape, gînd de gînd să-mi fii aproape. Zbor din zbor din zborul meu, dor din dor din dorul greu. Vin din vin

O lacrimă de ploaie atinge lin fereastra mea. Un gînd al meu se ascunde acum în mine. Pe o rază de lumină coboară un foc cu inimă de stea. Atît de singur în furtuni, eu vreau să ajung acum la

M-am așezat în cuibul meu de paie, după o zi de umblet prin noroaie. Am plîns un trup de om ascuns de soartă, într-un căuș de palme de copil și o frunză moartă. Atîta ploaie lîngă altă ploaie, au

Am dăruit regatul sufletului meu, unui sărut de țărm si mare. Eram atins de un ideal, ca voi iubi nebun din stele căzătoare. M-am răsucit în visul nopții, când munții ascundeau toți îngerii

Vînător de noapte crudă, se ascunde în iarba udă. În desfrîu e uliul nopții, ce se ascunde în apa sorții. Vîntul somnoros de fel, se trezește încet si el. Iară eu în gândul meu, vreau să pot iubi

Pot să te ating prin vînt sălbatec, Cînd gândul hoinărește singuratec. Mă împrăștii în patru zări mereu, Făra să pot privi în jurul meu. Deodată adun din vînturile toate, Doar cioburi

Mă las îmbrățișat de vînturile toate, zăpada înghite toată tinerețea mea. Mă imbăt cu albul violet al nopților curate, eu singuratec fug din calea ta. Simt vraja înghețată în mine de când mă

Soarele maiestos a fluierat peste un pântec de mare. Þărmul așteaptă urmele tale să atingă ochii mei. Albatrosul singuratec zboară din cuibul de vise stelare. Acum tu rămâi ascunsă dincolo de un