Constantin Gabriel Obreja

Suflă vântul pritre mii de buzunare Ciuruite toate de razele de soare. Jerpelit la trup cu sufletul de aur, Mă prind de un fulg de cer ca un balaur, Cu capete tăiate de pitici. Dar simt cum

Te-a adus marea pe insula mea pustie, Þărmul zăcea singuratec în arșița nopții. Ghearele vânătorului de inimi s-au tocit în mine. Vântul mi-e paznicul viu, o rază a sorții. Izvorul de viață

Singur prin lume, calc iarba nesupusă de vânt, Vorbele mele înfloresc pe pământ. Taina furtunii gândului meu, se ascunde în mare, Când Doamnul mă iartă și-mi dă alinare. Sunt vânat de corbii

Am apucat să beau din apa mării neatinsă de furtună. Și beat fiind în zori de zi, am lunecat într-un abis, Am căutat să te ating o clipă doar cu mintea mea nebună, Dar am aflat că tot ce îmi

Mi-ai tot furat din ochiul minții mele, ce te-a privit întâia oară, Și dezbrăcat de întuneric și de stele, lumina m-a lovit direct ca să mă doară. Din adâncuri și zări albastre a izvorât din foc

Am tremurat de plăcere în vâltoarea șoaptelor tale, Fire de iarbă rămîn agățate sublim în părul tău mereu, Din mîngâirea coapselor de catifea mă pierd in tine agale Și te lovesc în adîncul

Am prins șerpi din vânt de sticlă, între vorbe aruncate la întâmplare, Valul mării mă ridică, ca o pază de rechinii care dorm în mare, Calc adâncul mării oarbe de abis, fluturînd cascade printre

Ai plecat pe raza lunii, adormită în sânul nopții, Să-mi trezești lumina clipei, ce pătrunde în fața sorții, Eu voinic în zorii de zi, mă ridic la steaua mea, Să privesc în față clipa, ce mă

Am pornit vânătoarea de lei în goana turbată a calului meu. Copite de aur în colbul fierbinte trezeste destinul meu. Leul se uită la mine cu răcnetul lui în furtună. Și cheamă la luptă leoaica

Calc pe urmele pașilor pierduți, plouă cu timp în zadar. Se fac umbre de castele înecate în noroi blestemat. Mi-e teamă de monștri ce sărută în noapte gândul hoinar. Furtuna mă alege la sânge să

Mi-adun din fire de nisip, clepsidrele de timp topit, În noaptea sigurătății mele, adun din ploi, un vis vrăjit, Mă înod în zile, cu nopțile târzii, să prind în viață un miracol. Ca să te pot

Mă rog de fiecare dată să nu mai pleci de lângă mine. Să cadă pletele de sălcii în ape limpezi de cristal. Să nu te pot uita cum ai lumina stelelor pe tine. Cum gândul tău de a mă iubii devine

Te-am sărutat în raza unei stele, eu devenit un cerb ce aleargă printre ele. Erai lumină pentru gîndul bun, izvoarele de vânt mă îmbracă în nebun. Mireasă mi te fac în zborul meu, lumina ta mă

Coboară barca de pescari, plutind pe Dunărea Albastră. Vreau să aprind un foc în mare, să cânte pasărea măiastră. Și din adâncul mării liniștite să apară în voalul de mireasă Sirena mea cu păr de

Te-am legănat în visul meu, precum se leagănă trestia pe ape. Eram uitat de Dumnezeu, când m-ai găsit lângă o mare aproape. M-ai ridicat în zbor de pescăruș, zburând apoi cu mine peste timp.

Am împiedicat timpul să cadă în prăpastia visului meu, Noaptea cea neagră acoperă floarea de timp al Lui Dumnezeu. Iarna se îneacă în primăvară și noaptea se pierde în zorii de zi, Murmură visul

Ești mai frumoasă iubito când primăvara te îmbracă cu raze de soare. Ești mai frumoasă iubito cînd noaptea mă lasă să te ating ca pe o floare. Sunt albatrosul ce iartă valul de mare ce vine

Am sădit în stâncă o floare efemeră, gheară ce se strânge pe inima mea. Soarta adormită pe o etajeră, se trezește la viață pentru fiecare stea. Doar lumina lunii mă îmbracă acum, zborul de pasăre

Se apleacă cerul către marea întâlniri noastre ce ades ne scaldă în furtuni și ploi. Ating din nestemate perne ascunse în timp și spațiu cu lacrimi de la amândoi. M-am rătăcit pe lângă tine cînd

Toarnă sângele meu în carafa cu vin și spală clipa de atâta venin. Udă cu ploi singura floare ce mușcă din valul de mare. Vino iubito pe țărmul ce păstrează urmele noastre, cum stâncile sacre

Am sfărâmat piatra din mine cu ruga ce mă iartă mereu. Văd cum zburdă mânjii prin iarba cu colții unui copil. Mă dezmiardă simfonia potecilor verzi a Lui Dumnezeu. Alerg după mieii de lapte cu

Picură noaptea din stele, vorbele goale se pierd în zorii de zi. Þi-am atins carnea în zadar, sufletul tău doarme în ziua cu ploaie, Iartă-mă că las valul de mare, să treacă pe lângă credința de