Constantin Gabriel Obreja

Cad fulgi de nea în palma sufletului meu. Mă îmbrac cu atîta alb pe trupul singuratec. Mă răscolesc în gînduri de furtuni mereu. Mă las furat de lupii nopților, să fiu sălbatec. Eu mă trezesc

Dorm zână în patul cu gratii, așternutul de fân se pierde-n în furtună. Am tresărit singuratec, în zadar te caut în fiecare noapte cu lună. Pe nisipul de aur, cad vis pe urmele tale risipete din

Am drum lung să ajung la tine, Colții lupilor de afara sunt lângă mine. Nu vreau să te mai pierd din gândul meu Toată ruga mea e in piept la Dumnezeu. Mă tem acum de gândul tău, Cum biciuiește

A mai rămas în mine o speranță, în albul de zăpadă te văd mereu pe tine. Un glas de șoapte minunate, îmi spune că mâine va fi mult mai bine. Neanturi în gândurile mele, le strang pe toate în vraja

Mă opresc din fuga vîntului venit de nicăieri, lumină coaptă în rod de primăvară. Mă înalț în zborul meu de albatros, nemuritor în patimile toate. Eu te revăd în fiecare clipă din gîndul meu si te

M-au sărutat din îngeri în fiecare zori de zi, Din razele solare am aripi pentru a putea iubi. Mă tem de nemurirea unui suflet de hoinar, Din zborul lor nemărginit ating visarea iar. Din lupta

N-am să uit ultima clipă în care tu erai femeia mea. Nu voi putea niciodata să te pierd din gîndurile mele. Pot să nu te mai vad in cuibarul trupului meu. Dar am să număr in fiecare noapte din

Þi-ai vărsat vraja fermecată peste mine,eu în zbor de bărbat mă imbăt cu suspine. Voalul tău de mireasă te face nevăzută,gândul meu se usucă in fiecare clipă pierdută. Mai plâng îngerii stelelor

Visul unei nopti de iarna , l-am pierdut in perne moi. Era foc de dor de tine , peste vanturi fara ploi. Vad un vultur care zboara , din inaltul cer albastru. Imi ridic gandul la tine , sa fac

Te astept peste un milenium,sa ne intalnim printre ingerii solitari. In fecioria ta ramai o sfanta , in ruga Ursei Mari. Un nou suras de verde primavara , renaste in mine in fiecare

Stapan pe muntele de piatra, coboara vulturul din cer. El se roteste in jurul unui cuib, cu o mandra vulturița. Mai cad din lupta norilor însingurați nestăvilite ploi cu sare si piper. Intr-un

Astept sa treaca noaptea magilor,sa pot ajunge la capatul puterii lor. Sa ma mai nasc odata in lumea asta,sa-mi fure noaptea alba,grija si napasta. Am alungat din viata curcubee ce matura din ploi

Te-am sarutat in poarta vietii tale,erai fecioara intre mii de stele. Din focul meu de adevar te-am sarutat pe trup , pe par. Am numarat din clipe impreuna,nevinovati,noi am crezut in clipa cea mai

Minunea lumii a sosit la bradul imbracat in mantii de zapada. In jocul fulgilor de nea copiii se bucura, minunea ca sa vada. La geamul meu cu flori de gheata se canta un minunat colind. In casa

Numar fulgi de nea din privirea norilor tari, Cu mantii argintii se depun in aceeasi culoare. Ma adun cu tine la gura sobei ce ma cheama de afara. In umbrele focului viu ne iubim, Parfumul

Ne ascundem de ploaie si vanturi, Lemnul din soba arde mohnit. Te sarut cu sudoarea iubirii de trupuri ce s-au iubit. Ma cuprinde visarea reala, Atingerea ta ma arunca in focul cel bun. Pruncii

Print-un taram si neam cu al nostru, Deschis-a poarta de lumina a lumii. In sufletu-l din tine, Vezi ursitori de cer albastru, -Credinta vie printre stele mii. Sa te ridici din crucea minunilor

A spart clepsidra nerabdarii mele, De a trece peste timpul ancorat in stanca asteptarii, Am alungat din valuri cu creasta de cocosi, Cu spada unui fulger am taiat vazduhul cu norii furiosi. M-ai

Am pastrat lacrima gandului meu Intr-o inima de munte. Vorbele goale le-am aruncat, Intr-un abis de mare moarta. Din vraja unui cer cu stele, Eu mi le-am pus cuceritor pe frunte Si am legat

Sunt vinator de clipe petrecute lenga tine, Neanturi vii se rascolesc ades in mine, Trec anotimpuri peste timpurile mele, Vad trandafirii cum se-nghesuie printre stele. Nebulatori de vise in