Coculeanu Paul

Pornesti de la o carte de aventuri. Chiar din titlu. Traiul pe insula singuratatii asumate ti se deschide promitator inainte, joci rolul celei care experimenteaza si accepta ceva deosebit, devastarea vechiului fiind o necesitate interioara. Te-ai putea considera o pasare Phoenix

Apreciez proza confesiunii sau a dragostei. Visarea cu ochii deschisi, viziunile au un ce anume, iar raportarea fericirii la realitate, la final, deschide un dialog cu ele. M-a impresionat faptul ca sufletul se duce, zboara cateva clipe (de gratie). Pictarea constiintei, descrierea nevazutului teatru al lumii sunt printre cele mai valoroase elemente ale prozei tale. Aforismele alcatuiesc o confesiune apropiata si de jurnal, de memorii.

Mulțumesc foarte mult. Nu speram să am atâtea de spus prin lăsarea în voie a imaginației. Doar trei personaje, plus încă două absente, spiritele negative superioare ierarhic, și acțiunea se conturează de la sine, firesc. Mă bucur și eu că ațiluat pulsul cotidianului. Analiza (psihologică, sociologică) se întâlnește ori se suprapune pragului de sus de care ne lovim mereu în mass-media dar și în proză.

Remarc aici dialogul foarte viu cu cititorul, mai ales în ce privește gluma, badinajul din final:

Strigă!!! În camerele astea virtuale nu există ecou,
dar poți avea SURPIZA afli că așa prost cum ești,
inspiri.

Și remarc ceva legat de greșeli neprovocate, ce mă fac și pe mine să apreciez spontaneitatea, discutarea acestei resurse artistice, întrebările puse despre scris și citit fiind unele foarte grave. De la constatări la meditație. O cale strâmtă, dificilpă, însă o metodă dibace de-a lăsa urme în literatură.

Ultimele două versuri din strofa întâi sunt percutante, aduc sfâșâierea sinelui în prim plan. Identificarea aproape completă a trupului cu fiara din ultima strofă, încheindu-se cu reamintirea botezării ei, face din acest text o enigmă ontologică.

Felul în care sublimul evocării curții cu trandafiri aprinși precum sfeșnicele, a casei, a părinților se îmbină cu terifiantul, grotescul etnic este, după mine, inedit. Numai astfel - cum spuneți spre final - transpare durerea, dintr-o atmosferă cunoascută devenită de... nerecunoscut. Vorbirea, confesarea artistică se fragmentează și supliciul devine unul benevol. Mi-a plăcut mult.

Numai titlul mi se pare lung, neadecvat. În ceea ce privește mesajul, se produce repede, instantaneu, o complicitate benefică între cititor și cel care suferă intens, iar confesarea răscolește, prospețimea sentimentului durerii suprinde. Cu garda jos și ochii strălucind de lacrimi au fost și vor mai fi mulți oameni pe pământul ăsta trist și plin de necazuri. Excelent felul în care exprimi starea de răvășire interioară.

Remarc tendința profeismului liric, mai ales prin unele versuri în care egoul vine întrun fel de simbioză cu vegetalul - strofa a doua, cu natura întreagă. Strofa a patra poate fi considerată o inițiere magică, îmi place mult. A cincea, în schimb, este doar despre diferența ezoterism - exoterism.

Carmea - de la începutul strofei a patra e scris greșit.Carnea viitorului din penultima strofă este o figură de stil ce ține și de ocultism, un fel de praf al căutării pietrei filosofale, praful evenimentelor ce ne alcătuiește, ne reclădește.

Deșteptul și hâtrul acesta de Dumnezeu Mielul din brațe este mai mult Allah, iar atitudinea sa demiurgică a înghesuirii femininului doar în iubita poetului mi se pare originală, pentru că e doar imaginară, o glumiță/pretext plină de farmec. Puiul din final sunt eu, cititorul. Simularea adresărilor directe din cărțile pentru copii este și ea ghidușă, cromatica fermecătoare, refrenul ca în simbolism.

Sensibilul necrolog, la moartea unui prieten drag, devine un interactiv dialog al viilor cu morții.Flori și trestii / referire la naiade, zâne, cântecul lui Pan, nimfa Xirinx. Regăsesc și aluzii mitologice legate de cultul morților, la vechii greci, credința că este între vii și morți o demarcare ce poate fi oricând depășită / strofele 2,3. Fain acest elogiu adus unui prieten, unui artist!

Nu-i ficțiune, ci doar ce s-a întâmplat la moartea bunicii mele. Fiind niște impresii foarte proaspete, mi-am permis totuși să-mi închipui despre un zbor, un fel de apoteoză peste clădirile orașului a sufletului drag ce scăpase... Nu vreau să exagerez. Aici o-i fi greșit, ceilalți cititori mă pot judeca. Dar nu cred că evenimentele înregistrate atunci, la moartea de pe 12.01.2013 a bunicii, n-au deloc revelanță în versuri, dacă mă pricep cât de cât să le activez valoarea simbolică. Așa că inserturile autobiografice, despre care îmi spuneți, mi se par chiar necesare, ca să argumenteze, să aducă încă puțină lumină în întunecimea și durerea morții unei ființe dragi. Am vrut să las durerea să răzbată din poezia mea prin imagini concrete, dar și ușor spiritualizate.

Vă mai aștept comentariile. Este de fapt primul primit de mine. Rețin recomandarea să arunc din viitoarele creații tot ce ar fi balast.

Descopăr multe secvențe drăguțe în acest poem despre prințul Aisberg, compararea sa cu Narcis, atitudinea sa nonșalantă, superioară. Parcă ar fi o poveste. În final parcă i s-ar adânci mormântul cu aripile cucuvelei, pasăre a înțelepciunii magice - întoarcerea la romantism, la fantastic lăsând o aură de legendă să mai străbată prin nopți.

Cred ca-i un sonet, daca imi aduc bine de prin liceu. Numai ca este scris mai inventiv, modern. Titlul este bine ales, tot anul nou, desi dupa trecerea iernii va incepe sa se invecheasca. Cine stie, poate ca anul acesta ar fi pentru curajosii nesuperstitiosi, un ...13 intors spre noroc, pace, bunastare.

Discutand acum stric despre text, tonul mi se pare grav, de scrisoare, autoironic. Dorinta din strofa a doua este exploatata la maximum, obtii prin accentuarea sa efectul scontat, un mesaj dureros, un strigat de iubire. Sirena mea cea muta - din strofa a treia - nu stiu ce o fi, dar e de efect. Garantat ti-o spun, n-am mai intalnit deseori in lirica noastra sau straina o astfel de adresare, a unui entuziasm brusc temperat cerebral. Melisma ce inseamna?

Veni, vidi, vinci! - numai da vinci nu-i in final, ci din contra. O farsa tragica, daca ar fi jucat Romania A cu Bulagria B atunci, prin toamna lui 2008, tot egal se incheia. Sa vedem in primavara, ce vom mai face, jucam la Budapesta pe-un stadion fara suporteri. Mi-a placut mult comicul de limbaj, grotescul chestiilor de la tara, intrigile, sforile trase cu promovarea din D in C. Intriga amoroasa mai slab conturata. Albone, un fel de mahar local, poate rural. Dar nu apare, ca in teatrul absurd.

Suferință în douăsprezece versuri, pe tot atâtea scaune rotunde din asamblul de la Tg. Jiu. Înțelepciune sculptată liric cu finețe, ritm, rimă, deosebit. Remarc îndeosebi strofele 2,4,5. Este gazel, cred. Titlul și finalul aduc aminte despre nimicul lui M.Eminescu, nimicul primordial, nimicul care va lua locul acestei lumi după brahmanii hinduismului.

De ce este subintitulat acest roman din literatura Poloniei de azi antibiografie? Asta nu pricep din recenzie. M-a incitat la o lecturare viitoare personajul K, care este și al lui Kafka, din Castelul. Atmosfera de mister, imaginile cruzimii, maladivul, cred c-ar fi interesante de descoperit la acest prozator contemporan plolonez. Oare Wojciech Kuczok mai are și alte romane sau proze de mai mici dimensiuni traduse la noi?
Am putea decoperi și noi literatura Estului postcomunist! Kafka era de dinainte, dar anticipa drama Estului din a doua parte a sec.20.

"Lumina lor se despică în sensuri când negru te apasă cerul minții și ai vrea să te odihnești în suflet." Aici este din paginile volumului de proză, sau comentariu în recenzie? N-am văzut ghilimele, așadar cred că este opinia autorului acestui articol. Vreți să continuați gândirea prozatoarei Carmen Alexandrina.

În altă ordine de idei, felicit editura Galaxia Gutenberg pentru necesara restituire! Peste 20 de ani, vorba lui Alexandre Dumas, cartea apare când autorul, din păcate, a trecut dincolo. Dumnezeu s-o odihnească!

Mi se pare cam multă implicare în această recenzie, tonul putea rămâne mult mai subiectiv, după cum începe, într-adevăr, foarte bine. M-ați făcut curios să caut cartea în rafturile bibliotecii, dar mai întâi în librării.

Concluzia mea: bravo, pentru strădanii, pentru prezentarea unei cărți triste, în destinele personajelor și în destinul ei în istorie, ca operă ce ar fi putut apărut în 1992. De ce n-a apărut, nu prea înțeleg. La mulți ani fericiți!

Cam pesimist, dar jovial bahic. La mulți ani, dragă domnule poet, mi se pare că adoptați o mască, simulați turmentarea. Versul al patrulea, cu îmbrățișarea cititorului, după schema cu semaforul, este chiar antrenant,interactiv față de cititori!

"Fetele nu au curaj, așa ca mine, dar se smiorcăie și se jeluie, ca toți ceilalți de aici. Scot din vestiare plăcinte mirosind a fum de sobă, fructe de toate soiurile și mănâncă pleoștite. Apoi mai toate au la ele semințe. Se așează în jurul mesei și decojesc, decojesc obsedant. Ridică mormane de coji albe și negre, povestind în dialecte diferite cine știe ce dulcegării."

Cu mâncatul plăcintelor care au fost îmbîcsite cu fumul sobei, înțeleg, dar de ce mănâncă pleoștite în internat, aici nu prea pot ghici. Chiar pleoștite?!
Mă interesează să aflu dialectele diferite în care se vorbea. Eu n-am auzit de dialtecte. Despre români știu că au mai multe graiuri, moldovenesc, bănățean, maramureșean, muntenesc.

Dacă ar fi mai pe scurt, fără amînarea acțiunii, ar fi mai palpitant. Oricum, se descrie viața oamenilor mici, a celor de dinainte de 1989. O grăbire a filmării episoadelor epice nu strică niciodată.

Un an nou cu bine și fericire!
Te-am descoperit. Mai revin. Nu îmi place decît să citesc proză, așa că nu lua afirmațiile mele literă de lege.

La mulți ani și îndeplinirea dorințelor!
Mă simt onorat să fac parte din acest grup de scriitori, despre care am auzit multe lucruri faine.