Frânți

vreau să înțeleg de ce nu vii spre mine de ce drumurile pe care le alegi te duc mereu departe ca și cum sângele din venele mele nu curge pentru tine vaporul pe care ești rămâne mereu prins în lichidul aproape negru și vâscos degeaba întrebi oameni cu măști unde sunt ei nu cunosc o femeie dintr-un autobuz cineva dintr-o mare de oameni triști detesc depărtarea asta absurdă ea devastează tot ce înțelesesem despre lume caut explicația în ochii tăi atunci înțeleg că nu mai ești în tine am devenit încet insule artificiale pe noi trăiesc bogații goi ai acestei lumi plajă întinsă între amărăciune și deșertăciune ape tulburi urcând un munte de noroi