Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnalthoughts

Cu sau fără mine

2 min lectură·
Mediu
mă vezi așa cum vrei tu mă ai acolo pentru tine în zilele reci mă așezi din când în când la înălțime mă ștergi de praf întrebi dacă mi-am luat vitaminele viața ta continuă vorbesc,aud, înțeleg, visez uneori spun tot ce simt fac ceea ce trebuie singură goală fac ceea ce trebuie te uiți la mine flămând și înțeleg că treci dincolo de cuvintele mele nu te pătrund, nu le percepi eu emit niște sunete incompatibile cu simțirea ta văd cum se izbesc sunetele de pielea ta apoi se întorc spre mine ca un bumerang acum sute de zile de tăcere știu că nu te ajung vorbele mele tăcerea mă duce departe într-o lume acolo scriu cuvintele pe pagina albă ele se iubesc se amestecă, se lovesc și fac o horă a nebuniei acolo dansez după o muzică personală ridic aripile, mă învîrt și mă înalț atât cât îmi doresc fac singură coregrafia vieții mele iubirea e laitmotivul dansului în lumea aceea fericirea stă în geanta mea de vară cu floare multicoloră lângă fermoar râde frumos stă acolo ca în odaia preferată o lume în care nu trebuie să îți vorbesc te privesc înțelegi îmi atingi umerii nimic nicio vorbă aici avem aripi
003.237
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
203
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Alina Maria Ivan. “Cu sau fără mine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-maria-ivan/jurnal/14029165/cu-sau-fara-mine

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.