Claudiu Tosa

in scrierile tale exista pe alocuri niste zvacniri adolescentine si uneori naive. asta e unul din elementele care iti dinamizeaza poemele ( atatea cate am citit eu ), insa daca insisti prea mult, risti sa cazi in patetism.
aici spre exemplu, discursul este un pic mai filtrat, mai frust. este genul de text bun tocmai datorita finalului care, in opinia mea, e atat de inspirat si frumos, incat ai putea pune inaintea lui aproape orice :) e pur si simplu o imagine foarte reusita, intr-o perfecta antiteza cu inceputul. gasesc imaginile cu barbatul incomod si doamna complementare si esentiale pentru ideea poemului.

poemul nu e perfect, ci perfectibil. de exemplu, din cate stiu eu, nu exista \"blug\", ci \"blugi\" de la blue jeans.
vezi ca ai un typo \"ingesuit\".

ca sfat, ti-as sufera sa te feresti de prea multa vorbaraie. de exemplu, intre inceput si barbaut incomod, s-ar mai putea taia ceva.
insa asta este o alta poveste.

asadar: placut surprins.

Fiecare lucru are un inceput.Imi amintesc si acum foarte bine ca atunci cand incepusem sa scriu versuri o faceam asemanator cu stilul tau.Dar pe parcurs l-am lasat deoparte.
Probabil ai sa ma intrebi de ce.Nu exista o matrita a poeziei in ceea ce priveste melodicitatea si stilul.
Incearca sa fii tu, fara sa tii cont de rima si incearca-n acelasi timp sa faci abstractie de tendinta afirmatiei directe ( de ex: sunt doar atat un muritor, un hot cu lacrimi de erou, un trist apostol al iubirii ).
Vezi tu, cand scrii esti tentat sa redai anumite senzatii prin insusi verbul care le caracterizeaza.

Gandeste-te la poezie, ca la o gagica atat de frumoasa si de isteata si de simpatica, incat daca i-ai spune \"imi place de tine, esti frumoasa, simpatica si isteata\", ar fi prea putin\".Prin urmare, spune-i asta dar fara sa te folosesti de cuvintele enumerate mai inainte.
Asa ar fi fascinata si te-ar place :)

Mult succes! Te mai citesc.

cu prietenie,

clau:)

\"spune-mi din nou cum te-ai nascut
din pielea nisipului sarutata
de atingerea talpilor mele\"

Asta este ca un cliseu.Am intalnit substanta acestor versuri in foarte multe poezii.Forma difera, atat.
Lirismul e unul slab, in care domina tendintele si preferintele clasice de care autorul da senzatia ca nu poate sa se desprinda.
Am inteles si ideea de final, dar pe baza acesteia ai putea scrie ceva mult mai bun eliminand limitele si complexele vechilor procedee care nu neaparat le-ai folosit voit, ci poate doar instinctual in ciuda obisnuintei cu mai vechii autori consacrati cititi.

multa lume care interpreteaza. uneori insa interpretarea poate deveni excesiva si sacaitoare un pic. de unde si faptul ca in general in poezie, suprarealismul legat de simbolism daca nu progreseaza raman un cerc din care nici sfanta vineri nu te mai scoate.

hei apropo salut:)

eh, tuturor mamelor le-ar placea asta :)

ca un cititor (candva) fidel Radu Tudor Ciornei, pot sa afirm cu seninatate ca majoritatea locurilor din aceasta poezie imi par atat de comune, incat nu reusesc sa asimilez nimic din ea pana la jumate.

singurul fragment despre care as putea zice ca pare (dupa zeci de texte) a purta o marca gen copyright e.v.p ar fi asta

"morții despre care am scris cu inițiale aruncă în mine cu piersici
ca o bardă somnul retează grumazul
a doua zi îmi crește alt cap

dumnezeu suferă de obezitate morbidă
se linge pe degete de fiecare dată
cînd îmi smulge o rugă
provincială"

care chiar este o bucata frumoasa, reusita si foarte inspirata. si pare a scoate in evidenta o voce cu totul noua si creativa, diferita de sirul nesfarsit de lamentari presarate in alte texte de-ale autorului.

bineinteles ca nu pot sa nu remarc exagerata modestie a autorului cand isi apara textele, declamand ca el nu este poet (probabil posteaza pe poezie.ro crezand ca este ospatar sau sudor si nu poet).

in concluzie, a doua jumatate este foarte frumoasa.

te pierzi f tare. iti dau un exemplu. in partea \"I\" incearca sa citesti fara strofa 2, suna mult mai bine zic eu. nu e nevoie de atatea explicatii

n-ai idee ce placere pot sa am observand ca-s al 69-lea cititor ;-)
care eu am ce-am cu cifrele astea de patrat rosu.
textul mi s-a parut interesant, ca un fel de portret al banalului prin insusi banalul.poate ca finalul l-as fi schimbat un pic.pentru ca \"te iubesc-ul\" ala accentueaza prea tare \"banalul\".

zic si eu ca felix. sunt si chestii putin zaharoase insa uite de exemplu finalul imi place foarte mult, e de efect asa. si penultima strofa.

luna si ziua cu pleoapele inchise sunt putin sugarate ( zaharisite ). e un exemplu asta.

e si-un text putin nostalgic.
hei, sper ca nu bate prea tare vantul prin constanta:)

exista o mare discrepanta intre continutul textelor tale si cel al comentariilor, ca si cum in privinta ultimelor, prietenii de la filo ti-ar da pe mess ce sa zici. desigur insa, adevarul e dincolo de noi asa cum spune prea fericitul patriarh mulder.

ca sa-mi permiti trebuie sa-ti cer permisiunea. ori eu nu ti-am cerut-o. din punctul meu de vedere, nu ai ce face si ti-ai gasit un text in subsolul careia sa te spargi aiurea-n figuri cand e destul de clar ca electronii aia tuneleaza, chiar nu ma intereseaza in ce context si n-am chef de super axiome incontestabile. nu e vb de sensul propriu al ideii, tu in 4-5 comentarii numai de sensuri proprii vorbesti, so bati campii. iar comentariile tale sunt ironice si nici de cum critice. & din cate vad nu stii sa intrii in polemica, dar nici sa iesi nu stii si nici cand.

& iti zic eu de ce face li uz de termeni grei de priceput chiaaar si de mari fiziceni & co, pen ca si iubirea saraca, uneori e grea de priceput, nu crezi?

orvoar

finalul mi-a adus aminte de melodia aia, wooords don\'t come easy for meee...

am doar doua obiectii. scapa de \'muguri nenascuti\', prea aduce a nichita stanescu, si \'coastele impreunate a viata\', care iar seamana a n.s si mai e si doza aia de suprarealism plictisitor din \"a viata\" - e o constructie care pare interesanta dar de fapt nu spune mai nimic; ai grija cu genul asta de imagini.

mie mi s-a parut o poezie care merita recomandata in ciuda acestor 2 mici scapari; poti sa-i spui cum vrei, naturalete, lipsa grijii fata de estetica destul de vizibila si asta e bine. in rest esti pe un drum bun insa ai grija cu asa-zisele \'dulcegarii\' si expresii siropoase, mereu esti aproape de limita in poeziile tale, nu e un lucru rau, ar fi doar daca ai trece. de exemplu \'paine inmuiata in lacrimi de mir\', e salvat tocmai de felul in care continui, nu o tii pe aceeasi idee, ca probabil daca ai fi continuat sa debitezi pe acelasi fir nu ar fi fost tocmai bine.

partea mea preferata ramane:

\"dar știi, uneori pașii mei se topesc
în litere mici, pribegite-n troiene,
crăiese plimbate cu sănii lucioase, purtate de murgi înstelați
de prin basmele acelea îngropate-n omături
le văd cum se prind rotunjite de aripi de îngeri
cum se leagă la ochi cu mătăsuri de aburi\"

si desigur, finalul.

clau

draga daria eu te sfatuiesc sa-l lasi la personale. este o personala. motiv pentru care nu prea am sa fac sugestii. n-o sa-ti spun decat ca-s locuri in care atunci cand te referi la \"el\" tai practic din fluiditatea textului.

ce mai faci tu, george ? mi-a placut pe alocuri poemul, asta si datorita faptului ca dintr-o atmosfera care ma asteptam sa fie mai degajata am dat de una mai sobra si serioasa, cu un stil descriptiv centrat pe urban atat insa cat sa nu intre cu ambele picioare in el.

poemul tau e sorescian un pic. o sa-ti spun intai unde cred ca ai gresit: antepenultimul vers ( astept dar nimic.... l-as sterge, iti fragmenteaza poemul si ti-l face sa sune ca o proza banala. incearca sa-l citesti fara. mie mi se pare foarte in regula asa.

prima strofa ma face sa ma gandesc la poemul cu pamantul, oamenii si servetelul ( a lui sorescu ). am mai citit si alte poeme de tine si pari foarte dezinvolta insa uneori fie te pierzi pe parcurs fie scrii cate un vers - doua neinspirat(e) si oarecum iti fragmentezi ( diluezi prea tare ) discursul. pentru poemele cu o idee fixa intertextul e ceva destul de periculos.

a doua strofa ma trimite tot la sorescu ( poemul in care mai locuieste cineva in casa cu el :) ). asadar, asta nu este ceva neaparat rau atata vreme cat reusesti, printre aceste asemanari, sa-ti lasi amprenta personala.

deocamdata consider ca amprenta personala e insusi ideea poemului.

eu poemul aproape ca l-as injumatati. prima parte e (iarasi) foarte buna, fluenta, curge foarte natural. din ea as sterge \"n-am sa te mai ascult ever\", as da 2 enteruri si-as incheia: \"Mi-e groaza sa recunosc dar/mi-e bine singura\". si asta ar fi poemul.

restul, e de prisos sincer. descriere prea multa.
ar fi chiar foarte reusit asa, dupa parerea mea.

fug

Alexandru Condeescu inainte de toate a fost foarte apropiat de poet.Citeam si-n ziar povestea de dragoste a lui Nichita si-a Dorei.
Uite dupa parerea mea, literatura romana are doua fundamente.

Gandeste-te la un gard, care incepe cu o bucata inalta, se continua cu tepi, si se termina cu o bucata la fel de inalta ca prima.Asa il vad eu pe Eminescu si pe Nichita.
Cred ca e nevoie decat mai multe bucati asemenatoare pentru a face gardul cat mai lung :)

clau:)

acest text da pe din afara de incoerenta.
ce putin la fin umed, e de coma. ultima strofa probabil cea mai slaba. parca ar fi fost scris asa, ca sa fie scris si atata. eu nu vad nimic poetic.

mie-mi pare rau ca faceam cine stie ce sau eram cine stie punde cand l-ai postat ca l-as fi remarcat, e unul din cele mai bune ale tale. nici la final nu te-ai lasat mai prejos am vazut
:)