Claudia Radu

când mâinile noastre vor fi risipit vraja peste ochii opaci, în alt întuneric, atunci se va așeza liniștea nu între noi între noi, spațiul gol - în care au fost spuse (și șterse) toate

poți trăi o minciună așa cum un diabetic își așază un fursec lângă cana cu ceai cu lămâie îmi spuneam asta dimineața în timp ce te ridicam într-o linguriță foarte sus să te pot auzi sub

zi de zi simți și tu clătinarea asta e o alunecare mai mult țin de lucruri mă țin de ele sau doar sângele meu a luat-o razna plămânii sunt inima totul e invers creierul meu e plămânul inima

așa cum se mișcă frunza asta de leandru, în vânt lucrurile se apropie și se îndepărtează de mine. când le posed, le desfac în bucăți mici de tot, fără să-nsemne că voi înțelege ceva din

deci: s-a făcut un perete de stâncă întâi superb parcă venise muntele la craiova (mohamed adică) și apoi se făcea o cărare printre stânci intrai și dădeai de apă și soare și un fel de vale a

trebuie să vezi dincolo o fereastră spre toate lucrurile neîntâmplate. zborul nu este decât prăbușirea spre cer sau înainte. poți fi prima pasăre care zboară invers dinspre a nu fi spre a

ar putea să-ți fie mai bine sau altcumva, respiră, la dracu, respiră adânc refă diagrama, numără, calculează și scoate pieptul în față este un șir de beculețe colorate, mers de voie un-doi,

sunet ssst. eu tac aici. tu asculți cum alunecă. cum se freacă genunchii mei de toracele tău. nu avem aceeași piele aceleași omizi. din crisalidă va ieși o hienă culoare se cască și mă

muști pentru ultima oară cauți o ieșire să nu te presupună te împiedici în tine de fiecare dată cum dublul oricărui în afară e mâna apăsată pe clanță înăuntru repetiția plină a clipei ca o

atât de puțini oameni despre care să spun - da fac parte din ei. arareori dorința de-a mă lăsa împărțită ca și cum aș dospi altă pâine pentru masa la care îmi voi chema martori degetele de la

ne iubim ca păsările iarna în zbor peste copacii goi picături de ploaie sărutând părul femeilor fără umbră se înfășoară moartea mea moarte a ta îmi crești pe coastă carnea

mă sună: sunt în fața cabinetului ăștia vorbesc despre copii al meu a intrat cu 9,99 aștept închid leneșă frica se întinde pe burtă cu mâna sub plex alunecă spre locul acela

* e greu să-i vorbești despre mâine celui care-a ucis ** oamenii își lasă mereu - unul în altul - vârfuri bine-ancorate insidioase otrăvuri prin care se recunosc când steagurile coboară și

nu nu vreau să-mi trăiesc dragostea discret, cum se face, cu emoția ascunsă-n poșetă și sărutul în buzunar vreau să mușc din tine și apoi să te-arăt dezvelit în piața centrală, într-o zi de

cumințenia amintirii mi-a așezat zilele în largi spații criogenice – se pot întoarce, în visare, de pe-o parte pe alta ca monedele în buzunar seara deschid registrul, le număr citesc

s-a așezat lângă mine roșu fosforescent apoi s-a ridicat desigur în sus ozeneul meu ozeneul meu îmi ziceam în sinea mea îmi venea să mă aplaud în gând până mi-am dat seama nu aveam și