Poezie
Control
1 min lectură·
Mediu
muști pentru ultima oară
cauți o ieșire să nu te presupună te împiedici în
tine de fiecare dată cum dublul oricărui în afară e
mâna apăsată pe clanță
înăuntru repetiția plină a clipei ca
o molie uriașă
precizia uluitoare a gestului fiecare atingere la fel
de vie în acum cine te întrebi și fiecare ciob
se adună altfel însă tu crezi că totul nu e
o iluzie e doar mirosul gustul și toată pipăiala asta
în care îți invingi spaima
îți amintești jungle
atunci deschizi în sfârșit pasărea de metal își execută
numărul e ora la care nu mai contează s-a topit
stai în mijlocul cercurilor
nu mai cauți
toate tu-urile se așează te înalți și
nicio mișcare apoi
043.959
0
ce-mi place e că deții un patent aparte , o abilitate de a mânui cu instrumente simple dar cu total Control teme închise, filozofice
fără a strânge creierii ghem de ciudă că rămâi la ușă nu se știe de care parte însă
remarc un poem degajat dar précis în intenția lui, în modul în care coboară
senzația copleșitoare
- că toate au fost ieri sau chiar acum, depinde de intensitatea clipei
- că uneori timpul n-are nici cea mai mica relevanță
dacă îți amintești cu adevărat ceva
el, acel fapt, s-a întâmplat acum
ai senzația că repeți
la infinit
o intrare (înapoi) pe ușa pe care ai ieșit
aceeași
corectează în ultimul vers ai un typo la miscare