Facă-se

interesant de mult \"negru\". un negru (închis) obositor și câinesc. un negru aparte, diform, dar previzibil prin alăturarea prea-multului cuvânt \"câine\".
peste tot câine - normal - nu poate fi decât un final în \"cerul gurii / negru, strălucitor\".
o poezie care \"mere\" în contextu\' zilei (de azi).

cu stimă, Cornel Ghica

esti undeva pe-aproape, desi destul de departe de sens, mai ales la acel \"cainesc\". :)

n-as spune previzibil, doar poate (prea) repetitv, o incercare de laitmotiv, ma ref. la \"cainele negru, stralucitor\", unde tu ai vazut doar alaturare. (desi m-am bazat mai mult pe, sa zicem, \"alaturarea\": negru si stralucitor ;) )

undeva ai atins, totusi, la \"contextul zilei (de azi)\", care a fost o premisa, dezvoltarea e cu totul alta si (sper) mult mai complexa.

multumesc pentru semn si interpretare.

Claudia, mai degrabă, așa îmi place mie să cred și să simt, câinele ăsta negru are ceva din noaptea care se rostogolește prin amintirile noastre și din când în când ne mai mușcă de cele mai sensibile dureri.
Cu stimă
PP

Aici se vede un poem puternic inspirat din poezia poetei Sylvia Plath și anume motivul câinelui negru, sau cel puțin așa am eu impresia, numai că acolo avea un sens profund plin de dramatism. Ar trebui verificat de autoare, pentru că întâmplarea joacă un rol dublu, și pozitiv dar și negativ, depinde de cantitate. Ba cred că destul de mult. Cine este curios să vadă.

Petrache,

faca-se voia ta, asa cum voiesti sa crezi, adica.


Vasile,

nu pastisez si n-am pastisat vreodata, arata-mi mie motivul de care vorbesti, te rog, pentru ca eu in (ne)stiinta mea nu-l cunosc asa (exact asa) cum afirmi tu. si arata-mi asemanarea sau chiar dovada de epigonism.

sa zicem.

pare rau pentru acuzatii, Vasile, tare rau. si daca tu nu vezi incarcatura aici, poate nu-s eu de vina.

poate nu.

si chiar de-ar fi o intamplare a unei repetetii a nimicului nou sub soarele

negru, stralucitor

ce sa facem, asta e, pana ajungem in biblioteci este drum lung

pentru toti

Și mai olteancă și mai arțăgos-drăgălașă ca oricând :))
Ce avem noi aici?...
Aș zice, în primul rând, câteva croșeuri în fața modernității, care ia o fleașcă de segment, o proclamă tată, și o multiplică de atâtea ori până ne e măsura, fiul. Ok, touche.
Apoi? Apoi ne standardizăm memoriile, conform măsurii care acum este a noastră, tocmai ne-am urcat în vehicolul care urmează să ne izbească. Încă. Și încă...
Până când? Până pleznește airbag-ul limitelor, și ne dăm cu țeasta de ceea ce neglijasem inițial, anume dimineața ratată în grija pentru obținerea a încă unui happy end zilnic, digerată fetid de dialogul surzilor, dintre uter și viscere, întrupat uneori într-un câine negru care aleargă să se pișe pe toți copacii din lume, pentru a lua în stăpânire ceea ce i se cuvine, propria noastră renunțare.

Eh, doar o citire, printre altele mai culte, nici eu nu prea sunt dus la bibliotecă, așa că alerg, în călduri, pe urmele trăirii din poemul tău... :)

Am revenit pentru a-mi cere scuze, memoria mi-a jucat o festă de data aceasta și am comis o nedreptate pe care , iată o îndrept. În altă ordine de idei, poemul este realmente plăcut, felicit editorul pentru alegerea lui.

o să plec de la conceptul de negru( și nu cel de câine care automat îmi induce libertate și captivitate benevolă sau nu, supușenie și independență , veghe sau
protecție sau țintă în vizor șamd șamd)
deși negrul se presupune că e pierdere, o pierdere de culoare
el e de fapt, intensitate
intensitatea nașterii lumii
în carnea ei de sunete
interioare
cum niciun geamăt nu o poate scoate
la lumină
care nu-i neapărat happy-endu’ problemei ci
mai degrabă un labirint pentru că lucrurile nu se opresc nicicând

tu pui aici re-facerea lumii prin memorie
ca un minotaur dezlănțuit
liber și mărginit totodată la propria condiție

adică asta mi-a spus mie
poema ta

Mi se pare mie ca toata lumea trece cu vederea ideea de baza a textului: nasterea unei lumi laice. Textul face referire la un altfel de Dumnezeu, la o creatie a Sa altfel, dar care respecta tiparul clasic.
Inteleg cainele negru ca pe abis, acea \"nonexistenta\" care \"exista\" inainte de facerea lumii.

Un text foarte bun, Claudia!

Victor,

Eu cred ca ai fi avut o cariera stralucita ca psihanalist. Ai facut aci un fel de decriptare a unui vis, cum citeam eu, cand eram mica, intr-o cartuluie si ma minunam. Dau exemplu:

Carte =

- daca visezi ca citesti, e semn rau, caci te vei intrista;
- daca visezi ca scrii o carte, tot semn rau este, caci iseamna hotie, paguba
- simbol al cunoasterii, al stiintei, al deschiderii spre alte orizonturi de intelegere a lumii, al constiintei de sine, al invataturii, al priceperii. Cartea reprezinta totalitatea achizitiilor noastre intelectuale si a amintirilor noastre. Visul ne indeamna sa ne cunoastem pe noi insine.

=)) cam asa ceva. A se vedea si partea cu bibliotecile dintr-un comentariu anterior, unde ma refeream la altceva.

Ai tusat, intr-adevar, la partea cu tatal si fiul. Da. Multumesc pentru comentariu si pentru zambet.

Vasile,

Ok. Apreciez ca ai revenit.

Alice,

Mi-a placut interpretarea ta imagistica cu trimiteri mitologice. Frumoasa comparatia neregasirii, in toata aceatsa „alergare”, dupa o (alta) nastere, cu Labirintul din Knossos. Intre dezlantuire si conditionare. Frumos comm. Multumesc.

Dana,

Comentariul tau a fost o reala surpriza pentru mine. Touche!


Multumesc editorului care a remarcat acest text.

Va multumesc tuturor.

Iata cum facerea lumii, apoi cresterea si mersul ei prin totdeauna si intorsul ei prin viata cu toate nonsensurile, pentru a lua forma unui film de groaza in care cainele atotcuprinzator face toata munca regizorului, scenografului, actorului si cascadorului

si , apoi, si pe a spectatorului, devorand esenta propriei productii, iata cum aceasta facere de lume devine o desfacere de nume.

Care e acesta ?

Cherchez l\'infame!

O sa te-auda colegii colegii mei, ingerii, de cata taietura faci prin univers, nabadaioaso!
Da las\' ca merita! Bafta! FA

mi-am zis cand am vazut interventia ta, Florian Abel.

interesant jocul de cuvinte si, pe ici, pe colo, si interpretarea din comentariul tau.


mai putin cu nabadaile, nu ma-mpac, poate pentru ca \"jocul\" poate fi si grav, uneori.

fiecare limită plesnește în cealaltă
dimineața cască cerul gurii
negru strălucitor

cu scuze pentru un re asa tardiv.

bun microscop ai!

o paradigma - aici desfasurata linear - fiecare avatar cu datul lui (de a se incorpora in alt avatar) - un iona a rebours (se intra, nu se iese)- deci acceptanta, intampinare

singura revolta e a memoriei pt ca viitorul se subordoneaza realului - trebuie sa sparga cineva membrana dintre real/posibil/imposibil - ca sa instaureze infinitul
si fata de infinit orice fenomen e si punctul de inceput dar si de continuare (ma refer la cerul gurii negru, stralucitor)

unul dintre cele mai bune texte citite in ultimul timp
V.V.

m-a bucurat foarte mult sa gasesc comentariul tau. primesc mailurile intr-o veche adresa, asa ca abia astazi am descoperit ca am comentarii la texte \"cu vechime\", sa zic asa. ;))

foarte buna interpretarea ta. iti multumesc, tot aici, si pentru comentariul la poezia \"Infinit\". :)