Cioban Stela

cer de cenușă scrum de stele se năruie timpul ca un copac putrezit adorm lângă marea cu spume la gură valuri turbate mușcă din țărm ancorează vântul în portul vieții pustiu ploaia sfâșie cu

culoarea iubirii rozul pur al vieții roșul preapur al sângelui care se revarsă în florile inimii pictez pereții sufletului cu roșu buzele mele roșii te strigă fără glas freamătă flămânde de

iluzia coaptă ca un măr în care îmi înfing dinții iluzia că realitatea se ascunde în îngândurarea mea și pândește timpul momentul clipa să explodeze să facă praf stelele adun în palme

buzele impregnate cu cântec le-am așezat pe gâtul tău inundație de emoții care mă târâie spre Paradis în ochii tăi cuvintele se zbat să tâșnească ca un stol de păsări care sfâșie cu ghiarele

mi-e drumul întins la picioare ca un șarpe șoptesc soarelui la ureche despre drumul prin viață care mă aduce în brațele tale îmi aruncă speranțele peste tine ca pe florile roșii cu petale ca

deschid cartea iubirii tu și eu personaje de poveste mă ascund îndărătul bucuriei strălucesc în umbră aripile inimii zborul peste creștetul vieții evadarea din prozaic dincolo de clipele când

țopăie bucuria peste întinderea inimii când te văd se sparg galaxii cioburi de stele calc peste ele și nu plâng doar zâmbesc examinând amprentele gândurilor toate gândurile se apleacă spre

am dărâmat ușa dintre inimile noastre am dat buzna în tine cu tot universul meu plin de visuri te-am luat de mână și am plecat prin viață hai-hui ca doi fugari ne-am ascuns între

aștept primăvara să arunce cu flori peste inima mea să arunce cu soare peste noi doi valurile mării se vor întinde ca niște limbi de lumină să ne lingă tălpile copacii vor arunca

verde în constelația stelelor timp împușcându-se în mine durere țâșnind pe diagonala inimii tu călugăr închis între pereții inimii mele.

cu desăvârșire sau fără uriașa victorie a soarelui în luptă cu norii negrii norii răpuși se prăbușesc din cer noi privim cum răsare soarele din inimile noastre îndrăgostite pe plaja

îmi concediez tristețea fără preaviz o izgonesc desculță cu lacrimi în brațe îmi dă târcoale ca un câine flămând atunci când nu ești lângă mine îmi linge degetele latră și mușcă din

cufundată în adâncul luminii storc razele de lună până se scurge tot albul peste trupul nopții se dezvăluie tristețea clipelor care mă despart de tine ca un zid prin care privirea inimii nu

aici este locul în care ne-am zidit visurile apoi le-am văruit în roz eu văd lumea prin ochii tăi tu o vezi prin mine de parcă aș fi transparentă lumea noastră este un colț de cer zilele sunt

încerc să mă descotorosesc de tristețe dorul de tine doare cumplit un dor înalt ca un uriaș care-și izbește fruntea de nori și îmi sfărâmă cerul sufletului mă adăpostesc în brațele visului te

la început de an prind imprevizibilul ca pe un tren care gonește printre clipe nu știu ce aduce viitorul sau știu aduce în brațe iubirea o poartă din trecut în prezent o aruncă în viitor luna

nu vom pleca niciodată din această poveste am intrat în ea cu tot trupul și sufletul și am ferecat ușa suntem noi doi și veșnicia unor clipe care curg ca un torent peste

câtă durere răscolește în mine o lacrimă de-a ta cade ca o stâncă peste suflet și-l doboară îmi șterg inima cu batista să-i îndepărtez suferința plâng cu petale lacrimi de sânge se

îmi spun o dorință care începe să crească pe tulpina inimii până străpunge cerul tu ești acea dorință te strâng între pleoape ca pe lumină te prind între pereții viselor și te presez să te

am primit cadou de Crăciun un înger și-a deschis aripile și a zburat prin inima mea înmărmurită tu ești acel înger care ai intrat în viața mea printr-o spărtură a cerului chipul

nici nu ai habar câtă iubire ai aruncat peste inima mea pâna ai strivit-o ea este doar un abur cu miros de narcisă care mi-a fugit pe toate drumurile respirației s-a pitulat în gropile

ai venit din trecut ai trecut în prezent ai despachetat viitorul și l-ai așezat la picioarele mele să pășesc peste inimile noastre întinse ca niște covoare de lumină pe care tălpile iubirii

dă-mi voie să-ți dezbrac gândurile să arunc veșmintele printre nori să cuprind în mine cuvinte nespuse nerostite când inima mea bate cu pumnii în ușa vieții mi-e dor de tine tu esti felia de

dă-mi o mână de ajutor să pășesc prin iarba proaspăt cosită a vieții curând verdele va rugini va îngălbeni se va scurge din firele de iarbă seva vieții așa că mă bucur acum de iarba verde