Cioban Stela

legea legea iubirii nescrisă sau scrisă înscrisă închisă în temnița inimii fărădelegea iubirii mi-ai măcelărit sufletul cu cuțitul infidelității când corbii privirii tale au coborât

căderea din Paradisul iubirii ca un fruct strivit timpul furat din buzunarul vieții se revendică se prăbușește în mine amintirea cu fața la pământ caut să ies la lumină să mă prind de marginea

mă apasă pe gând verdele primăverii izbucnind din adâncul copacilor agățați de cerul dimineții se dezlănțuie ca un trup ce dansează pe ringul vieții frumusețea o acopăr cu privirea mea pipăi

descâlcesc răsăritul din orizontul privirii tale la adăpostul cuvintelor ca sub acoperișul norilor din care picură lumina nevinovată de a fi trădat viața mângâi cât e ziua de lungă chipul

să descălecăm de pe caii cuvintelor să-mi alunece privirea prin văile ochilor tăi adânci sălciile să-și salte ramurile peste noi ca într-un dans să ne aruncăm în apa adâncă a iubirii să

deschid șoaptele ca pe niște uși către tine gonesc norii de pe fruntea ta îi smulg și-i arunc strivesc șarpele care roade țărâna neputinței viața se înfinge în umbra lucrurilor care încep

primăvară cărând în brațe păsări care au uitat să zboare ciocuri înfipte în gândul prăbușit sub talpa vântului privesc prin fereastra timpului zborul lin al clipelor ziua de mâine vine

noapte mușcă din inimă tăcerea că un vierme din măr înduioșătoarea foame de stele din care mă înfrupt cu privirea îmi șterg lacrimile gândului cu batista se tămăduiesc

bate ora când ziua se sărută cu noaptea soarele cască prelung și se întinde pe cer pe chipul roșu ca un mac se avântă visarea să scoată cuvintele din culcușul lor să le arunce între buzele

cobor aceste trepte din inima ta tot mai adânc noaptea țipă strivită sub talpa norilor bate în fereastra ochilor lumina stelelor în îngustul culoar al privirii zâmbetul tău

penumbra misterioasă privire glaciară căreia i se sparge gheața dorințele își piaptănă clipele apoi le târâie în lesă amintirea se lăfăie între gânduri gândurile negre s-au decolorat câinele

insolent impertinent timpul trece prin noi ca un tren prin tunel stau la capătul gândului privirea mea a sărit pe tine să te mângâie nebună mi-a hărăzit soarta să te sărut cu buzele

cer de cenușă scrum de stele se năruie timpul ca un copac putrezit adorm lângă marea cu spume la gură valuri turbate mușcă din țărm ancorează vântul în portul vieții pustiu ploaia sfâșie cu

culoarea iubirii rozul pur al vieții roșul preapur al sângelui care se revarsă în florile inimii pictez pereții sufletului cu roșu buzele mele roșii te strigă fără glas freamătă flămânde de

iluzia coaptă ca un măr în care îmi înfing dinții iluzia că realitatea se ascunde în îngândurarea mea și pândește timpul momentul clipa să explodeze să facă praf stelele adun în palme

buzele impregnate cu cântec le-am așezat pe gâtul tău inundație de emoții care mă târâie spre Paradis în ochii tăi cuvintele se zbat să tâșnească ca un stol de păsări care sfâșie cu ghiarele

mi-e drumul întins la picioare ca un șarpe șoptesc soarelui la ureche despre drumul prin viață care mă aduce în brațele tale îmi aruncă speranțele peste tine ca pe florile roșii cu petale ca

deschid cartea iubirii tu și eu personaje de poveste mă ascund îndărătul bucuriei strălucesc în umbră aripile inimii zborul peste creștetul vieții evadarea din prozaic dincolo de clipele când

țopăie bucuria peste întinderea inimii când te văd se sparg galaxii cioburi de stele calc peste ele și nu plâng doar zâmbesc examinând amprentele gândurilor toate gândurile se apleacă spre

am dărâmat ușa dintre inimile noastre am dat buzna în tine cu tot universul meu plin de visuri te-am luat de mână și am plecat prin viață hai-hui ca doi fugari ne-am ascuns între

aștept primăvara să arunce cu flori peste inima mea să arunce cu soare peste noi doi valurile mării se vor întinde ca niște limbi de lumină să ne lingă tălpile copacii vor arunca

verde în constelația stelelor timp împușcându-se în mine durere țâșnind pe diagonala inimii tu călugăr închis între pereții inimii mele.

cu desăvârșire sau fără uriașa victorie a soarelui în luptă cu norii negrii norii răpuși se prăbușesc din cer noi privim cum răsare soarele din inimile noastre îndrăgostite pe plaja

îmi concediez tristețea fără preaviz o izgonesc desculță cu lacrimi în brațe îmi dă târcoale ca un câine flămând atunci când nu ești lângă mine îmi linge degetele latră și mușcă din