Poezie
Ploaia
1 min lectură·
Mediu
cer de cenușă
scrum de stele
se năruie timpul ca
un copac putrezit
adorm lângă marea cu
spume la gură
valuri turbate mușcă din
țărm
ancorează vântul în portul
vieții pustiu
ploaia sfâșie cu dinții
nisipul
stropi de tristețe plonjează
din cer
se zbate o rază de lună să
străpungă norii
foșnet de întuneric
mă bântuie o întrebare șchioapă
piciorul de lemn mă
lovește în tâmplă
adun ideea lucrurilor din trecut
care străbate întunericul ca un
fulger rupt pe jumătate
atârnat de cer.
011633
0
PB