Poezie
Tristețe
1 min lectură·
Mediu
îmi concediez tristețea
fără preaviz
o izgonesc desculță cu lacrimi
în brațe
îmi dă târcoale ca un câine
flămând atunci când nu ești
lângă mine
îmi linge degetele
latră și mușcă din inimă
tristețea unei seri amare
când stelele se lovesc de geam
și se sparg
când ramurile copacilor
tremură biciuite de vânt
apele se revarsă peste suflet
și-l târâie
îl scufundă în întuneric
mă căiesc pentru fiecare îmbucătură
de viață pe care o gust fără tine
prinsă de lanțul durerii
plâng și te aștept pe marginea
clipei să mă prinzi în brațe
atunci când mă prăbușesc în gol.
00782
0