Cioban Stela

cufundată în adâncul luminii storc razele de lună până se scurge tot albul peste trupul nopții se dezvăluie tristețea clipelor care mă despart de tine ca un zid prin care privirea inimii nu

aici este locul în care ne-am zidit visurile apoi le-am văruit în roz eu văd lumea prin ochii tăi tu o vezi prin mine de parcă aș fi transparentă lumea noastră este un colț de cer zilele sunt

încerc să mă descotorosesc de tristețe dorul de tine doare cumplit un dor înalt ca un uriaș care-și izbește fruntea de nori și îmi sfărâmă cerul sufletului mă adăpostesc în brațele visului te

la început de an prind imprevizibilul ca pe un tren care gonește printre clipe nu știu ce aduce viitorul sau știu aduce în brațe iubirea o poartă din trecut în prezent o aruncă în viitor luna

nu vom pleca niciodată din această poveste am intrat în ea cu tot trupul și sufletul și am ferecat ușa suntem noi doi și veșnicia unor clipe care curg ca un torent peste

câtă durere răscolește în mine o lacrimă de-a ta cade ca o stâncă peste suflet și-l doboară îmi șterg inima cu batista să-i îndepărtez suferința plâng cu petale lacrimi de sânge se

îmi spun o dorință care începe să crească pe tulpina inimii până străpunge cerul tu ești acea dorință te strâng între pleoape ca pe lumină te prind între pereții viselor și te presez să te

am primit cadou de Crăciun un înger și-a deschis aripile și a zburat prin inima mea înmărmurită tu ești acel înger care ai intrat în viața mea printr-o spărtură a cerului chipul

nici nu ai habar câtă iubire ai aruncat peste inima mea pâna ai strivit-o ea este doar un abur cu miros de narcisă care mi-a fugit pe toate drumurile respirației s-a pitulat în gropile

ai venit din trecut ai trecut în prezent ai despachetat viitorul și l-ai așezat la picioarele mele să pășesc peste inimile noastre întinse ca niște covoare de lumină pe care tălpile iubirii

dă-mi voie să-ți dezbrac gândurile să arunc veșmintele printre nori să cuprind în mine cuvinte nespuse nerostite când inima mea bate cu pumnii în ușa vieții mi-e dor de tine tu esti felia de

dă-mi o mână de ajutor să pășesc prin iarba proaspăt cosită a vieții curând verdele va rugini va îngălbeni se va scurge din firele de iarbă seva vieții așa că mă bucur acum de iarba verde

îngeri care pleacă cu un rest de viață în palme întuneric greu și opac ca un zid gros de care se izbește lumina nu poate trece închisă între pereți de beznă raza de speranță moare încet dar

sunt atât de îndrăgostită iubirea este un obiect tăios înfipt în inimă doare atât de mult dar nu pot să-l scot fără să-mi smulg inima s-o fac să sângereze până la moarte te iubesc dureros de

deschei cămașa timpului bâjbâi printre clipe în așteptarea ta de dor inima pare strivită ochii tăi mă privesc de departe de pe alt continent continentul iubirii vreau să zburd spre tine să

sărbătorile de iarnă bat la ușă se furișează în mine cu sănii și clopoței alunecă pe potecile inimii eu sunt plecată din mine sufletul meu agățat de tine ca un glob în brad strălucitor și

câmpuri de gânduri ninse cu priviri întinse în miezul iernii copilăria alunecă în mine copilul aruncă cu bulgări se joacă cu zâmbete colorate se cațără pe stele copilul din mine caută

șoarecii ronțăie bucăți de timp se îndoapă până la refuz îmi dilat privirea peste strada pustie să-i surprind cum aleargă haotic printre gunoaiele care mutilează priveliștea un soare rănit