Cioban Stela

țin în brațe căldura unui moment tandru soarele se lipește de mine cu desăvârșire aprins cu nedesăvârșire scuturând praf de gânduri care se așează pe raftul minții scot din raft obiecte

desfac din colțuri de ochi priviri mototolite am schimbat macazul trecerea prin viață e liberă ca o pasăre care și-a zdrobit colivia zborul este garantat zborul metafizic printre întrebări mă

trag curcubeul peste chipul cerului culorile arcuite par a se frânge a se pierde în imensitate din cer cad speranțe picături de soare peste pământul proaspăt săpat al sufletului în gura

înghit bucăți din zi pe nemestecate impasibil timpul zboară cu aripile lipite de cer privesc copacul care și-a pierdut frunzele cum plânge în pumni se tânguiește pe umărul toamnei se

declin competența de a mărșălui pe drumul competent către file albe zboară ca niște fluturi dând din aripi rupte viața este o foaie albă pe care fiecare scrie ce vrea își scrie destinul își

se lasă seara cu toată greutatea ei peste întinderea pustie a tăcerii câinii latră în ei înșiși înghițindu-și sunetele dând din coada întunericului și aruncând cu stele eu stau la fereastra

dă-mi voie să-ți culeg privirile să mușc din ele până țâșnește sânge dă-mi voie să-ți storc glasul să beau din el până la beție dă-mi voie să-ți legăn gândurile să le adorm în patul

fac un tort din cuvinte dulci mestec mestec dau la mixer rezultatul este mulțumitor m-am îndulcit peste măsură m-am măsurat peste măsura cuvintelor care țâșneau din mine peste tot inundație

plouă peste umerii rotunzi ai toamnei picături se izbesc de asfaltul gândului și ricoșează mă gândesc la tine iar ploaia se infiltrează printre pleoapele gândului și se prelinge pe interiorul

ce înălțare dincolo de sabia cuvântului care taie respirația în două te respir ca pe aerul primăverii îmbibat de soare de flori de viață albă și în adiere ca o perdea unduită de

inefabil privesc chipul tău întipărit pe foaia inimii mele drumul către soare trece prin ochii tăi drum întortocheat străjuit de flori cu mireasmă îmbătătoate fluturii glasului tău zboară

un trist apus de vis când toamna se dezbracă de veșmântul uscat galben ca soarele scurs din cer în miezul naturii frunzele fugărite de vânt ruginii străvezii adunate în palma

iubirea este medicamentul cu efect anestezic aplicat peste rana inimii pansament sufletului alinare iubirea e atunci când inima mea bate în ritmul inimii tale ritmul ne smulge inimile și le

îmi omor timpul l-am împușcat și l-am aruncat în trecut trecutul este un cimitir al timpului îngropăm ore zile ani cu gândul că timpul renaște la nesfârșit alte ore își târâie clipele ca pe

noaptea lasă dâre de întuneric peste veșmântul stelelor stelele aruncă bulgări de lumină peste chipul nopții în noapte încleștați unul de altul tu și eu două lumini întretăiate

deasupra sunt deasupra nimicurilor care ne leagă de mâini și de picioare cu sfoara aparențelor aparent toate sunt la locul lor pe pământ în cer sub pământ dincolo de cer dincolo de nori

pe planeta ta cresc arbori gigantici care pipăie norii ia-mă cu tine acolo iubirea bântuie despuiată de orice artificiu animale albe ne alăptează visele iarba crește printre stele pajiștea

desenez zâmbetul tău pe pânza sufletului îl păstrez îl înrămez și-l agăț de brațul soarelui îmi invadezi mintea te infiltrezi printre gândurile mele ca o apă în crăpăturile pământului

fiecare dintre noi doi cu cerul nostru ca o pătură care ne încălzește sufletul lasă-mă sub cerul tău să mă lipesc de tine să-ți fur respirația să-ți răpesc tăcerea s-o fac să țipe să te

paradigmă iubirea de tine în mine pașii lasă urme pe nisipul sufletului metamorfoză toamna ia culoarea verii ia soarele și se acoperă cu el ia marea și-și spală chipul în valuri toamna

te port în lesă prin inima mea faci ham ham devotament de câine spui că mă iubești ham ham spun că te sunt cățelușa vieții tale lătrăm simfonia iubirii mușc din inima ta muști din inima

te strigam erai plecat în visul meu te strigam răspundeai de dincolo de mine dincolo de tine tărâmul iubirii ca un mugure ițit pe ramura vieții crește și iar crește devine floare devine

între pleoapele mele ca niște ape care te acoperă sub valuri te cuprind te prind mă prind ascunzând frunzele vieții noastre care se scutură le păstrez cu emoție ca pe o emoție te privesc

deschid porți spre viitor prin care gonesc orele deșertul își întinde brațele să cuprindă o lume bolnavă un stârv se descompun animalele negre care se sfâșiau feroce deșertul a înghițit