fericită întâmplare să te
găsesc în peisajul vraiște din
inima mea
ascuns între două zâmbete
între două suspine
nici o strădanie nu este prea
mare pentru a te lega de mine
cu lanțuri de
frig care pătrunde în oase
în carne în inimă
îmi îngheață privirea ca
un val încremenit deasupra
țărmului
scotocesc printre întrebări
prind cuvintele și le scot
din pântecul iernii
oare ce
gânduri năruite
surpate ca niște ziduri vechi
pe care se cațără lumina
trec păsări cu dimineața în cioc
îngenunchiată liniștea se ascunde
în pietre
tăcerea adâncă scuipă sângele
mușc adânc din viață
ca un câine din halca de carne
lăcomia se arată ca într-o
expoziție a patimilor
exponate din mine
sinele care se arată pe sine
gol golit dezgolit
îmi arăt interiorul ca
acești fulgi care dansează
cu privirea mea
despuiată de căutări prin
sacoșa iernii
zăpada neprihănită se așterne
peste acoperișul gândului
alb alb alb
totul este alb
ca într-o poveste cu
cum țipă ieșită din fire
neliniștea
lovește aerul cu biciul până
îl face fărâme
se rotește însuflețită amețită
buimăcită
dă foc privirii ieșită ca un câine
din cotlonul întunecat
suspină pe
mă cuprinde dorul
cu ambele brațe
mă strânge până țâșnesc
lacrimi de dor
albe ca niște petale scuturate
de pe crengile minții
strâng în dinți dorința și
o mestec
mă hrănesc cu ea
mă desfăt
rescriu istoria neistorisită
tâșnesc idei în cascadă
caut cuvinte în apă
sub apă
ca niște pești multicolori
pe fundul acvariului
captivi între sticle ling
sticlele cu limba gândului
tentativă
stau
stau pe scaun
scaunul sta sub mine
lumea se învârte în jurul meu
ca într-o horă
mă las prinsă în ea
desprinsă de ea
joc și eu în această scenă
rolul principal
joc rolul destul de
brazde de frumusețe
sar peste gardul realității
și alunec în vis
visul alunecă în mine
sinuozitățile spiritului
labirintul minții
totul este la locul lui
doar timpul aleargă în
nu știu dacă ăsta-i
drumul prin Paradis
nenorociri zac îngropate
sub țărână
adânc
tot mai adânc
țipătul lor înăbușit
se agață de marginea gropii
hohotele de râs ale îngerilor
care se
scutur capătul gândului
până răsună tot mai tare
se văicăresc copacii cu
crengile jupuite de vânt
toamna și-a desfăcut frunzele
și le-a aruncat la pământ
culorile toamnei se beau
inofensiv din
țin în brațe căldura unui
moment tandru
soarele se lipește de mine
cu desăvârșire aprins
cu nedesăvârșire scuturând
praf de gânduri care
se așează pe raftul minții
scot din raft obiecte
desfac din colțuri de ochi
priviri mototolite
am schimbat macazul
trecerea prin viață e liberă
ca o pasăre care și-a zdrobit
colivia
zborul este garantat
zborul metafizic printre întrebări
mă
trag curcubeul peste
chipul cerului
culorile arcuite par a se
frânge
a se pierde în imensitate
din cer cad speranțe
picături de soare peste
pământul proaspăt săpat al
sufletului
în gura
înghit bucăți din zi pe
nemestecate
impasibil timpul zboară cu
aripile lipite de cer
privesc copacul care și-a
pierdut frunzele cum plânge
în pumni
se tânguiește
pe umărul toamnei se
declin competența de a
mărșălui pe drumul competent
către
file albe zboară ca niște
fluturi dând din aripi rupte
viața este o foaie albă
pe care fiecare scrie ce vrea
își scrie destinul
își
se lasă seara
cu toată greutatea ei
peste întinderea pustie a
tăcerii
câinii latră în ei înșiși
înghițindu-și sunetele
dând din coada întunericului
și aruncând cu stele
eu stau la fereastra
dă-mi voie să-ți culeg
privirile
să mușc din ele până țâșnește
sânge
dă-mi voie să-ți storc glasul
să beau din el până la beție
dă-mi voie să-ți legăn gândurile
să le adorm în patul
fac un tort din cuvinte dulci
mestec mestec
dau la mixer
rezultatul este mulțumitor
m-am îndulcit peste măsură
m-am măsurat peste măsura cuvintelor
care țâșneau din mine peste tot
inundație
plouă peste umerii
rotunzi ai toamnei
picături se izbesc de
asfaltul gândului și ricoșează
mă gândesc la tine
iar ploaia se infiltrează
printre pleoapele gândului și
se prelinge pe interiorul
ce înălțare
dincolo de sabia cuvântului
care taie respirația în două
te respir ca pe aerul primăverii
îmbibat de soare
de flori
de viață
albă și în adiere
ca o perdea unduită de
inefabil
privesc chipul tău
întipărit pe foaia inimii mele
drumul către soare trece
prin ochii tăi
drum întortocheat
străjuit de flori cu mireasmă
îmbătătoate
fluturii glasului tău
zboară
un trist apus de vis
când toamna se dezbracă de
veșmântul uscat
galben ca soarele scurs din cer
în miezul naturii
frunzele fugărite de vânt
ruginii străvezii adunate în
palma