toamnă
ascult simfonia durerilor
exilate în
frunze priviri inimi
în fața ferestrei mele
au poposit
orchestre de tăcere
liniștea
sfâșie timpul în fâșii
mi-e milă de copacii
ce-mi
pasărea
deschid ochiul
realității
pe retină
pasărea a
încremenit în zbor
arunc o privire
dar privirea
îngheață
de spaimă
o lacrimă de
pasăre
seamănă cu o chemare
în ajutor
dar
cotidian
în fiecare zi
același ritual
ibricul de cafea țipă
îndurerat
cafeaua neagră de furie
mă urmărește din
ceașcă
neîncetat
pieptănul se plimbă
printre
gândurile mele
zbor
vrajbă
mă cert cu mine însămi
gîlceava gîndurilor
mai iute ca gîndul
se zbate avîntul
tremură pămîntul
călcat în picioare
strivit lovit
oameni din pămînt
cu palme de vînt
vase de
speranță
de la înălțimea ferestrei
privirea plonjează în stradă
frigul se strecoară în casă
ca un tîlhar
nimic în zadar
cumpăr speranțe împachetate
frumos
prețuri negociabile
cicatrici
ziduri
plec la drum
de-a lungul vieții
și de-a latul
nu pășesc dincolo de mine
învelișul spectacolului a căzut
oricum
ziduri mi-au crescut în suflet
evadez
pe un câmp cu flori
îmi iau
plouă
plouă
peste mărăcinii din mine
pe strada asta oamenii curg
ca un șuvoi
destine frânte rupte lovite
spectacolul vieții
tragedie
lovesc o amintire urâtă
chip schimonosit
vine din
dezamăgire
rostire dezamăgire
ieșirea din fire
intrarea în fire
în fine
nu contează
totul se crează
toamna din mine
vânt suflând pe aleile inimii
pustietate
singurătate
eu cu
valurile vieții
vânt măturând umbre
destin măturând speranțe
privesc în adâncul meu
intestinele sufletului la vedere
introspecție
inspecție
corecție
vântul schimbării își
impresii
întunericul mă
prinde de picioare
caut o lumănare
să-mi aprind sufletul înghețat
în camera lui
de unde toate
lucrurile au fost furate
înrămez o amintire
și o agăț
de colțul
frica
mi-e frică
de ziua asta bolnavă
i-am pansat rănile
mă mușcă tristețea de
inimă
mă întreb de ce
te-ai ascuns
în rănile zilei
piciorul unui gând
șchiopătează
îmi târâi zâmbetul
pe
la ospÃț
la ospÃțul tristeții
Înghit lacrimi
ziua asta neagrÂ
arunc cu pietre În
mine
o palm de vÂnt
loveȘte În geam
mà loveȘte amÃrÃciunea
peste inimÃ
Și stau Închisà În mine
ÎnsÃmi
eu
salcie ce a uitat să-și plece
ramurile
foaie goală purtată de corabia
vântului spre nicăieri
înger ce și-a frânt aripile
și nu mai găsește drumul
spre veșnicie
depozit de reziduuri ale