Cioban Stela

naufragiu îi apunea viața proptită între iluzii peste podul tinereții trecuse prea iute piciorul timpului l-a lovit sufletul i-a zdrobit cortina vieții zdrențuită lasă să se

dimineață trupul gândului prăvălit în gol oră atârnată în ștreang copacul fără crengi mi-a crscut în inimă îmi întind scorburile către soare sărut pe creștet dimineața și simt

cântec mă scurg printre chemările primăverii fiecare petală din mine s-a deschis mă scurg printre frunzele privirii tale urmărind petale de vis.

dansul florilor aerul se prăbușește în mine mă întind peste coastele muntelui vis de piatră lovind fereastra cioburile privirii adunate în palma vântului soarele se prelinge pe pereții

ploaie frunzele lovite de ploaie plâng tremurând imaginea străzii fluturate de respirația mea ploaia mi-a înfășurat dimineața ca un prosop ud frâmghii de ploaie legând inima îmi

primăvară abia pășesc peste acest anotimp înveșmântat în flori cu talpa înfiptă în curcubeu privesc viața în culori care nu mai sunt aripile mele mă poartă peste brațul

tristețea călătoresc cu corabia pe marea fanteziei păsări putrede cad din înalt pe nisipul privirii mele tristețea intrând ca o săgeată în miezul pieptului îmi ridic tâmpla dintre

val aud cum marea se suie cu tălpile peste chipul de nisip marea îmi întinde un val să mă arunc în el să-l arunc în mine îmi culc inima peste brațul tău nerupt rup fragmente de

tristeți tristeți calme coapsa albă a dimineții întinsă în adâncul memoriei călătoreau păsările cu aripile mai întinse ca zarea mi-am întins mâinile până au ieșit din decor scena

pasărea deschid ochiul realității pe retină pasărea a încremenit în zbor arunc o privire dar privirea îngheață de spaimă o lacrimă de pasăre seamănă cu o chemare în ajutor dar

zbor vrajbă mă cert cu mine însămi gîlceava gîndurilor mai iute ca gîndul se zbate avîntul tremură pămîntul călcat în picioare strivit lovit oameni din pămînt cu palme de vînt vase de

speranță de la înălțimea ferestrei privirea plonjează în stradă frigul se strecoară în casă ca un tîlhar nimic în zadar cumpăr speranțe împachetate frumos prețuri negociabile cicatrici

ziduri plec la drum de-a lungul vieții și de-a latul nu pășesc dincolo de mine învelișul spectacolului a căzut oricum ziduri mi-au crescut în suflet evadez pe un câmp cu flori îmi iau

plouă plouă peste mărăcinii din mine pe strada asta oamenii curg ca un șuvoi destine frânte rupte lovite spectacolul vieții tragedie lovesc o amintire urâtă chip schimonosit vine din

dezamăgire rostire dezamăgire ieșirea din fire intrarea în fire în fine nu contează totul se crează toamna din mine vânt suflând pe aleile inimii pustietate singurătate eu cu

valurile vieții vânt măturând umbre destin măturând speranțe privesc în adâncul meu intestinele sufletului la vedere introspecție inspecție corecție vântul schimbării își

impresii întunericul mă prinde de picioare caut o lumănare să-mi aprind sufletul înghețat în camera lui de unde toate lucrurile au fost furate înrămez o amintire și o agăț de colțul