Cioban Stela

pasărea deschid ochiul realității pe retină pasărea a încremenit în zbor arunc o privire dar privirea îngheață de spaimă o lacrimă de pasăre seamănă cu o chemare în ajutor dar

zbor vrajbă mă cert cu mine însămi gîlceava gîndurilor mai iute ca gîndul se zbate avîntul tremură pămîntul călcat în picioare strivit lovit oameni din pămînt cu palme de vînt vase de

speranță de la înălțimea ferestrei privirea plonjează în stradă frigul se strecoară în casă ca un tîlhar nimic în zadar cumpăr speranțe împachetate frumos prețuri negociabile cicatrici

ziduri plec la drum de-a lungul vieții și de-a latul nu pășesc dincolo de mine învelișul spectacolului a căzut oricum ziduri mi-au crescut în suflet evadez pe un câmp cu flori îmi iau

plouă plouă peste mărăcinii din mine pe strada asta oamenii curg ca un șuvoi destine frânte rupte lovite spectacolul vieții tragedie lovesc o amintire urâtă chip schimonosit vine din

dezamăgire rostire dezamăgire ieșirea din fire intrarea în fire în fine nu contează totul se crează toamna din mine vânt suflând pe aleile inimii pustietate singurătate eu cu

valurile vieții vânt măturând umbre destin măturând speranțe privesc în adâncul meu intestinele sufletului la vedere introspecție inspecție corecție vântul schimbării își

impresii întunericul mă prinde de picioare caut o lumănare să-mi aprind sufletul înghețat în camera lui de unde toate lucrurile au fost furate înrămez o amintire și o agăț de colțul

la ospÃț la ospÃțul tristeții Înghit lacrimi ziua asta neagr arunc cu pietre În mine o palm de vÂnt loveȘte În geam mà loveȘte amÃrÃciunea peste inimà Și stau Închisà În mine ÎnsÃmi

eu salcie ce a uitat să-și plece ramurile foaie goală purtată de corabia vântului spre nicăieri înger ce și-a frânt aripile și nu mai găsește drumul spre veșnicie depozit de reziduuri ale