Cioban Stela

de toamnă trupul meu desfrunzit de zâmbete stă ghemuit pe marginea clipei copilul din mine plânge în timp ce caut să-i întind o mângâiere toamna se prăbușește peste mine strivindu-mă.

o să mă strecor pe ușa din dos a lumii o să-mi fac casă sin incertitudini regrete zâmbete o să regret zâmbetul acesta agățat de chipul meu ca un spânzurat de funie o să-mi încolăcesc

o zi ca oricare alta se arată se dilată prinzând între dinți tivul privirii mele țesătură nobilă viața se destramă greu haină învechită aruncată pe râpa morții mi-au murit gânduri

speranța moartă se descompune în cimitir tristețea pășește tiptil pe umărul meu frunza aceasta mă doare mușcă bucăți din inimă floarea de scrum a crescut între coastele mele un rid se

răcoarea stă lipită de mine se strecoară în oase până îngheață cuvintele gata să se arunce de pe marginea buzei ziua trece în pas alergător culegând rouă izvor din palmele

se îndoaie privirea până la rupere irupere de priviri apatice traversez viața ținând în brațe timpul care-și aruncă clipele în nisip întorc clepsidra și ea mă întoarce mă disip în funest

inima secretă gloanțe adun în palmă regrete și le zdrobesc de perete nu-i nimic de făcut să desfac tăcerea adunată în colțul inimii urmez drumul destinului strada plină de cioburi se

poate pe ulițele acestei dimineți voi alerga nebună și mă va prinde înserarea izbindu-mă de întuneric până pietre vor țâșni eu tresar dintre gânduri voi sorbi somnul până mă voi

păsări fără cioc scotocesc în memoria mea fragmente din zi alunecă prin minte în asfințit se scurge privirea tabloul vieții decolorat păsări șterg cu aripile chipul soarelui îmi umplu

mă îmbrac a doua oară cu zâmbetul meu apatic pofta de viață aproape moartă resuscitată la spitalul de la colț unde fiecare colț e un bolnav cu ochii alipiți de pastile doctorii

zile zilele curg se preling în crăpăturile clipelor târâită de gând mă zdrobesc de nori îmi desfac aripile ca o pasăre răstignită pe propria umbră.

gând miez de primăvară cântec de pasăre aruncat peste trecători sâmburele privirii sădit în pământ mi-a crescut un gând cât o pasăre m-am ascuns în el.

cerul m-am acoperit cu cerul doar picioarele stelelor mă călcau somnul mă învelea cu vise doar picioarele norilor galopau peste mine m-am acoperit cu apa doar peștii înotau prin

somn în somn aud geamăt de om sau de animal înjunghiat de tristețe oasele dimineții se târâie pe sub fereastră mă dezbrac de umbra nopții smulg o rază de soare de care spânzur