Poezie
banalitate
1 min lectură·
Mediu
o zi ca oricare alta
se arată
se dilată
prinzând între dinți
tivul privirii mele
țesătură nobilă viața
se destramă greu
haină învechită aruncată
pe râpa morții
mi-au murit gânduri
răstignite
pe ulițe de fum
simțiri adormite
drumuri care nu
duc nicăieri
mă îndrept nu știu unde
nu știu de ce
aprind clipa cu bricheta
o las să ardă
până la final
beau din fericire
sorb încet
apoi mă las strivită
de chipul slut
al banalității
la toamnă păsările
mele vor emigra
la toamnă poate și
viața va fugi din mine
căutând pășune proaspătă.
001.066
0