Cioban Stela

timpul pășește pe vârfuri să nu ne trezească din visare am căzut în ea a căzut în noi umbrele nopții gonesc spre cimitire plonjează în gropi groaza le împinge de la spate groaza de

inima mea e adâncă ca o prăpastie fară fund arunc în ea sentimente peste sentimente adânci în adâncimi dacă o să cazi în inima mea dacă te vei împiedica de marginea lumii și te vei rostogoli

toamnă toamna în care ne privim unul altuia copacul inimii frunzele se aruncă de la balconul crengilor frunzele moarte amintiri amintiri din vara iubirii o vară nesfârșită de care toamna

sublim destin destin sublim urc drumul spre sublim un drum plin de flori plin de soare plin de tine plin de noi sublimul se rătăcește prin noi printre noi apoteotic dezmembrăm timpul

acest turn de dorințe în care sunt închisă temniță a inimii când te-am zărit prima oară inima a sărit din piept și s-a prins de soare un strigăt de bucurie a căzut pe asfalt și s-a făcut

aștept și iar aștept clipa momentul timpul tânjesc după sărutul tău cum tânjește seara după lună și o caută după perdeaua norilor dau de-o parte nerăbdarea însă tot nerăbdătoare aștept clipa

miros de toamnă adulmec frunze moarte adunate de vânt cimitirul frunzelor frunze vii sau încă vii eu frunză verde copac verde între cei loviți de moarte mereu verde atât de verde

deschid această ușa a cerului lumina se strecoară pe lângă mine în mine te caut printre îngeri te găsesc printre cel mai foarte frumos atât de frumos încât caut cuvinte să-ți

cântă-mi ceva pe coardele inimii fredonează muzica inimii notele să se rostogolească să curgă prin trup să alunece pe piele pe sub piele electrizant să danseze stelele pe cer să danseze

fatalitate realitate realitatea este că fatalitatea te fatalitate realitate irealitate te arunci în viața mea plonjezi în inima mea te ascunzi între pereții sufletului

suntem două bucăți de stâncă două pietre cu miezul alb cu coaja albă cu miros de flori sălbatice pietre care se rostogolesc la deal se izbesc de cer suntem doi porumbei care ciugulesc

să ne aruncăm în mare să aruncăm marea peste noi în noi să na învelim în valuri valuri de iubire să zburdăm pe plajă cu soarele în plete agățat furișat în privirile noastre care stau întinse

vâlvătaia iubirii mă mistuie iubirea gonește ca un cal biciuit de vânt pe câmpia minții îmi încălzesc mâinile la focul inimii imaginația aprinsă dă foc stelelor cenușa cade din cer te visez

eu sunt doar o bucată din inima ta decupată ruptă de realitate înfiptă în realitatea iubirii eu sunt doar o frunză cu brațe întinse spre tine agățate de tine ca de o ramură tremurând la

sub imperiul fricii frica de neînfricare neînfricată lupt să dărâm întunericul îmi fac loc ca printr-un tunel spre lumină lupt cu întunericul îl sugrum dau cu el de pământ dau pământul peste

e vară e vară în inima mea o vară eternă cu tot alaiul de flori vise păduri ape valurile speranței îmi spală țărmul sper că disper să să te ating cu privirea fierbinte ca un soare care

mi-ai făcut dezordine în suflet totul vraiște aruncate pe jos pe sus sentimente puternice chiar prea puternice pentru mine atât de puternice ca un uragan care nimicește totul în cale zdrobită

arhitectura sufletului schițez acest edificiu și-l construiesc în fiecare zi uneori se surpă dar o iau de la capăt care capăt capătul dimineții agățat de o cafea neagră care aruncă priviri

am sentimentul că sentimentele se rostogolesc ca niște pietre la vale rațiunea se lasă târâită și zdrobită zdrobitor de frumoasă iubirea mă ia de mână mă călăuzește spre pădurea de emoții

pasărea gândului ciugulind din firmiturile realității realitatea e ireală irealitatea e reală ce e real și ce nu noi doi două realități întrepătrunse îngrămădite lipite una de alta o singură

banalul latră ca un câine fără stăpân nestăpânită îmi dezleg visul și-l las să gonească pe câmpii goana mea duce la tine aduce la tine un fluviu de dorințe alergi cu mine-n brațe cu mine-n

lumea e prinsă în război războiul e prins în oameni luptă între lumină și întuneric între bine și rău între oameni și bestii între vii și morți morții uciși de păcat de întunericul din

a fi sau a nu fi convinsă învinsă învinsă de argumente sedimente recurente învinși sunt cei care-și taie singuri craca de sub picioare aluneci în gol golul alunecă în tine un gol pe care-l

de ziua mea mi-ai dăruit iubire un ocean un an o eternitate rup amintiri și gust amintiri dulci ca niște bomboane de ciocolată a mai trecut un an prin mine am mai trecut eu prin el eu