Cioban Stela

sunt o pisică ca toate pisicile îndrăgostită de un motan ca toți motanii o iubire nu ca toate iubirile care miaună serenade nu ca toate serenadele în nopțile cu lună nu ca toate lunile motanul

desen canicular desenez căldura în tonuri calde valuri valuri de soare eu plutesc peste valul de căldură valul plutește peste mine plutim în aerul încins ca niște corăbii eșuate am pierdut

din hârtii construiesc castele pe hârtie pictez gânduri hârtie colorată din care înalț vise vise roz vise albe vise galbene pe o bucată de hârtie stă suspendat trecutul ca un pod pe care

mi-e dor de tine mă dor amintirile amețirile rătăcirile prin inima ta atât de mare în care mă pierd mă regăsesc mă reconstruiesc din fragmente de iubire mă dor clipele în care nu-ți văd

îți scriu pe peretele inimii incantații inovații aspirații cuvintele trec ca niște soldați flămânzi care-și hrănesc mintea cu viața ta rup bucăți din ea ca dintr-o pâine cuvintele mele sunt

invitație la teatru toți oamenii joacă teatru măcar uneori e un sport mondial o artă a mistificării ne prefacem ca o prefacem în ne prefacem în roluri mișcătoare ne mișcăm unul spre

urc această pantă abruptă către tine te înalți ca un munte de iubire în inima mea escaladez drumul spre iubire iubire care răsare mereu ca soarele pe cerul inimii în fiecare dimineață în

când pasărea zboară noaptea se prăbușește se rostogolește în abis trăgându-și umbrele când pasărea zboară cerul își deschide brațele să primească lumina când pasărea zboară cântecul ei

ar ogorul inimii plantez sămânța iubirii iubire care crește și rodește prunci de lumină cu ochii stele care scrutează adâncul cerului eu și cu tine noaptea căzută ca o cortină peste scena

străbat nestrăbătutul ca să ajung la scop dar scopul se îndepărtează cu pași mari de uriaș mă lupt să mă agăț de acest scop de acel scop fără scop umblu hai-hui pe străzile zilei hoinăresc

îndrăgostire zbenguială în curtea brațelor tale inima ta bate ca nebuna o ia la galop prin păduri se izbește de trunchiuri de ziduri de stele se lovește de inima mea inima mea

caut arme mă înarmez cu răbdare și caut ies la atac cu toate armele să te cuceresc ca pe o cetate încercuită încercuită de brațele mele de gândurile mele de brațele nopții când luna se

te aștept la marginea lumii nemărginită inima saltă țopăie în extazul iubirii face tumbe în piept te aștept la marginea zilei să aruncăm marginile visului în care trăim să-l scoatem din

dezmembrez tenebre sfertec trupul întunericului contorsionat contractat ca un spasm rup fâșii din beznă și le arunc ca pe niște cârpe la gunoi umbrele nopții se aruncă de la balcoane le este

eu sunt pe val pe valul de căldură pe valul marii pe orice val fac valuri le confecționez din dorințe le confecționez din apă din vânt din soare mă afișez pe valuri printre valuri pe sub

ușa glisantă a tăcerii întredeschisă să trec prin ea rup tăcerea și strig să mă aud cumva ceva mă lovește în creștetul capului o senzație de tristețe apăsătoare ca un buldozer presând

hai să fugim în lume cu lumea după noi ca o haită de gânduri care gonește să ne sfâșie răsăritul să lovească soarele lipit pe cer dezlipit căzut peste noi frunze de vis ne-au crescut pe

tu mă privești cu buzele ma adulmeci cu privirea mă atingi cu glasul care se zbate în cuvinte prea pline de sensuri tu lași noaptea să fugă pe scări însă confiști luna stelele cerul și mi

oroare onoare pe cuvânt de onoare de oroare de ce-o fi dintii noptii frământă bucați de oroare sânge gemete ce-o fi țâșnesc printre dinți să-ți înfingi colții în întuneric să-i sfâșii

șterg fruntea vieții cu batista alergare la maraton viața fuge gonește aleargă ca disperata de azi spre mâine de mâine spre viitor viitorul roz o așteaptă să-i înmâneze premiul premiantă eu

eu trec prin viață în viteză viața trece prin mine unde mă grăbesc spre veșnicie sunt nemuritoare inima mea bate în pieptul vieții pentru totdeauna îngerii zboară pe cerul veșniciei eu sunt

deși sunt virgină mă simt aproape însărcinată cu copii tăi încă neconcepuți concepuți doar de minte îi legăn în gând le dau nume le dau lapte te aștept acasă cu cei trei copilași legănați cu

mi-e dor de de tine de noi port după mine bagajul de speranțe ca o coadă de cometă sper caut cu privirea scormonesc sap în căutarea inimii tale pământul inimii proaspăt

mă întorc înapoi în văgăuna timpului trecutul mort îmi face cu mâna privesc mortul în față în spate pe laterală chestiunea e lăturalnică ca o cărare care șerpuiește spre nicăieri un