Cioban Stela

călăresc gândul în galop prin mine inima se ascunde în interiorul șoaptei cuvintele bolnave mor căzute de pe buze ca de la balcon îmi bandajez privirea cu soare îmi pansez sufletul

văd negru în fața ochilor vremuri negre ca o furtună de întuneric smulgând acoperișul cerului cad stele cu gloanțe înfipte în creștet merele stricate din care viermii înfulecă viața vremuri

nu pot să renunț să te caut în brațele întinse ale mării ești un val de dorință care mă stropește arunci pești prin scorburi de timp solzii lor mi se lipesc de inimă nu suntem

inima bate în cușca pieptului cu pumnii de dorul tău timpul se sfărâmă număr plecările tale de pe drumul vieții mele automobile lucioase care-mi lovesc visele strâng la piept imaginea

când soarele se scurge printre ramuri florile albe se agață de mine privirea mea strivită de atâta frumusețe se prinde de mâna timpului să-l rețină o primăvară ingenuă și dulce mă izbește în

vine spre mine viitorul cărând în spate trecutul povara clipelor plecate ca niște soldați căzuți în bătălie mă bat cu mine înfing cuțite în tristețe care se prăbușește în apa

nu-mi deschid inima prea mult să nu intre adierea clipelor cu miros de primăvară și să-mi scoată țipătul de încântare dintre buzele gândului sărut aerul prin care plouă cu petale de

am plantat în acest pământ semințele inimii care vor rodi pasări un stol de sentimente cu aripi de pescăruși care zboară alb peste cerul gândului când pășesc prin acest loc al uitării de

a venit îngerul în adierea aripilor mi-a prins tristețea viața curge prin mine cu un înger agățat de ea am început să zbor m-am lovit cu fruntea de nori ca de un zid și am sângerat

mă întorc la tine cum te întorci în brațele soarelui după noaptea lungă am uitat toată durerea peste care am călcat ca pe cărbuni încinși mi-e sufletul numai răni din care cresc flori

te-am iertat cum ierți un câine care ți-a sfâșiat visul înot în valurile de sânge sunt o corabie cu toate pânzele sufletului umflate de plâns țărmul vieții se arată altcineva se îndoapă din

clar de lună neclar de lună când luna împroșcă cu lumină chipul nopții somnul se împrăștie în mine ca nisipul în drum văd fața ta un fel de pedeapsă pentru neînchipuita vină de-a te fi

legea legea iubirii nescrisă sau scrisă înscrisă închisă în temnița inimii fărădelegea iubirii mi-ai măcelărit sufletul cu cuțitul infidelității când corbii privirii tale au coborât

căderea din Paradisul iubirii ca un fruct strivit timpul furat din buzunarul vieții se revendică se prăbușește în mine amintirea cu fața la pământ caut să ies la lumină să mă prind de marginea

mă apasă pe gând verdele primăverii izbucnind din adâncul copacilor agățați de cerul dimineții se dezlănțuie ca un trup ce dansează pe ringul vieții frumusețea o acopăr cu privirea mea pipăi

descâlcesc răsăritul din orizontul privirii tale la adăpostul cuvintelor ca sub acoperișul norilor din care picură lumina nevinovată de a fi trădat viața mângâi cât e ziua de lungă chipul

să descălecăm de pe caii cuvintelor să-mi alunece privirea prin văile ochilor tăi adânci sălciile să-și salte ramurile peste noi ca într-un dans să ne aruncăm în apa adâncă a iubirii să

deschid șoaptele ca pe niște uși către tine gonesc norii de pe fruntea ta îi smulg și-i arunc strivesc șarpele care roade țărâna neputinței viața se înfinge în umbra lucrurilor care încep

primăvară cărând în brațe păsări care au uitat să zboare ciocuri înfipte în gândul prăbușit sub talpa vântului privesc prin fereastra timpului zborul lin al clipelor ziua de mâine vine

noapte mușcă din inimă tăcerea că un vierme din măr înduioșătoarea foame de stele din care mă înfrupt cu privirea îmi șterg lacrimile gândului cu batista se tămăduiesc

bate ora când ziua se sărută cu noaptea soarele cască prelung și se întinde pe cer pe chipul roșu ca un mac se avântă visarea să scoată cuvintele din culcușul lor să le arunce între buzele

cobor aceste trepte din inima ta tot mai adânc noaptea țipă strivită sub talpa norilor bate în fereastra ochilor lumina stelelor în îngustul culoar al privirii zâmbetul tău

penumbra misterioasă privire glaciară căreia i se sparge gheața dorințele își piaptănă clipele apoi le târâie în lesă amintirea se lăfăie între gânduri gândurile negre s-au decolorat câinele

insolent impertinent timpul trece prin noi ca un tren prin tunel stau la capătul gândului privirea mea a sărit pe tine să te mângâie nebună mi-a hărăzit soarta să te sărut cu buzele