Cezar C. Viziniuck

un ocean de cenușă se-ntinde-n văzduh plânge cerul cu lacrimi ruginite totu-i pustiu pe câmpul întunecat nici un om sau animal nu se vede plânge cerul pe umerii pământului uscat și lacrimile

cuvintele tale mușcă din mine mai lasă-mă o adiere de vânt să mă zbengui sub clar de inimă să te dor încă o dată în desprinderea șatenei frunze din ram

ceasuri întregi mi s-a vorbit despre iubire mi s-a spus că iubirea e un geamăt la început apoi un răget ca de leu apoi tăcere o tăcere ascunsă în noi încă de la primul „te iubesc”

Am să-ți dezmierd de acum Prin vers doar licărul gingaș Din lacrima ce-mi curge Pe-obrazul atins de tine Ca un fior al măreției unui funeral Tu izvorăști iubito Din labirintul nopții Din căile

Florin se duse la vechiul său local pentru a-și limpezi gândurile, sau poate pentru a scăpa de "misoginul" de Florin, o crâșmă mizeră de lângă piața ce se afla sub pasarela de la Rondul Vechi. Își

În miezul nopții, pe stradă, doar el. Mergea gînditor, cu privirea în pămînt de parcă ar fi căutat ceva demult pierdut. De cîteva minute bune se coborîse din tren și mergea înspre casa fratelui său.

Dorina se agăță de balustradă. În sfârșit ceva sigur, ceva de care se putea folosi pentru a se orienta în lumea reală - dacă asta era , într-adevăr, lumea reală. Ceea ce tocmai văzuse și auzise nu

străbat cerul prin cuvinte aidoma unor bolovani ce par să se preschimbe în comete. mă leg de cozile lor și așa cuceresc universul. sunt eu, visul ce ți-ai fi dorit să nu-l ai; coșmarul unor

Iubito, îți dormi somnul cel de veci. Ești moartă... moartă... o, ce cuvânt îngrozitor... trăiești doar în amintirea mea... vei deveni tot mai palidă până când umbrele întunecate și reci mă

dis-de-dimineață m-am trezit lângă tine cu-n soare mare în ochi și părul tău răsfirat peste mine (dar asta se-ntâmpla demult) ți-am savurat sfârcul și gura ochii pântecele tău plat sexul

un nor închide pleoapa lunii înspre două dimineața și o stea abia clipește sus pe cerul ca de gheață de pe jilțul vechi cât lumea eu încerc să prind misterul unei nopți de mai în

e iarăși iarnă iubito ninge ochii iar se vor întâlni la gura sobei când vei infige dinții tăi albi în cozonaci vom privi bradul frumos împodobit cu luminițe colorate eu

cerul s-a prăbușit stelele nu mai sclipesc privirea mi-a rămas pironită-n asfințit nimic nu mai este cum a fost atunci când soarele răsărea zi de zi cu tine și apunea cu-n sărut pe ochi-ți

Tocmai mă pregăteam de culcare când am auzit soneria de la ușă. Îmi iau halatul pe mine și mă îndrept spre ușă. - Cine-i aclo, mă? -Io-s, Ovidiu. Prietenul meu. - Șă ci dracu\' vrei la

Am căutat privirea Și am găsit tot cerul Am căutat cuvântul Și am găsit doar lacrimi Am căutat un prieten Și am găsit un suflet Am căutat lumina Și am găsit doar noapte M-am căutat pe

privirea ta mă prinde din urmă ea nu merge drept ea mă urmează șerpuind cu viteza calului în galop deplasarea privirii tale e aidoma sufletului de pasăre vine în zbor mă ajunge mă lovește cu

doar vântul mai apleacă ochiii florile de mac pe câmpurile pustii ale unei vieți apuse și poezia ce a răsunat în inimile noastre acum țipă parcă mai profund te-ai dus dar ne-ai lăsat o

Deși marea majoritate a jurnalelor sunt datate, eu mă făresc să fac asta. Nu vreau ca niciodată să-mi amintesc cu exactiate când s-a întâmplat. Mi-ar cădea mai bine să încep cu: a fost odată... să

Moartea este deja în mine. Gheața ei se află în inima mea. Picioarele le simt ca de plumb. Ochii îmi sunt roșii, înjectați cu sânge. Îi simt mâna ce mă apasă continuu și răceala ochilor ei ce mă