în noapte

între miezul nopții și răsărit între veghe și somn apari tu

răcoarea-n păr mi se strecoară visul vine cu tine și se stinge cu tine

între apusul lunii și răsăritul soarelui

chipul tău luminează pata de soare ce de ani se-ascunde-n mine

ochii ochilor tăi refuză sărutul dar sufletul tău îl așteaptă undeva acolo departe

probabil la masa de toaletă unde seară de seară îți vopseai unghiile pregătindu-te pentru o întâlnire nocturnă

stau nemișcat și privesc luna (e așa de departe precum tu ești)

¿când voi ajunge la tine să te strâng în brațe și să-ți șoptesc doar două cuvinte

lumina din cameră seamănă a zăpadă proaspăt căzută

aud parcă rugăciunile tale ca un plânset câteodată întrerupt câteodată doar scâncet

dinaintea porților închise ale palatului ceresc

încep să-mi urăsc versurile atât de mult încât îmi doresc să tacă

să tac și-n tăcere să trec spre o altă intensitate sau

să vorbesc singur ca un nebun până în ziua aceia mare în care ne vom regăsi și

atunci două stele fiind să strălucim iubirea luminând în întuneric palizi îndrăgostiți

întârziați în noapte pe-o bancă sub stejarul încărcat de ani ce cândva ne-a umbrit primul sărut