Poezie
Poem ultimei iubiri
1 min lectură·
Mediu
Am să-ți dezmierd de acum
Prin vers doar licărul gingaș
Din lacrima ce-mi curge
Pe-obrazul atins de tine
Ca un fior al măreției unui funeral
Tu izvorăști iubito
Din labirintul nopții
Din căile ceremonioase
A veșnicei crucificări
Îți dezgolești trupul
Și vălul tău cel negru
Îl lași suav să cadă
Pe trupu-mi mort și gol
Din negura văzduhului
De mână îl privim
Eliberat e omul
Iubirea-i veșnicie
Când cerul ne așteaptă
Într-un sărut de gheață
Spre el ca să suim
Pași-mi goi ating
Văzduhul de lumină
Și tu iubită moarte
Din stele îmi zâmbești
De unde vi
Ce icnet
Mereu și trist și nou
Tu mă privești tăcută
Iar țipătul meu spre tine
Se sparge în ecou
Ești ultima iubire
Fecioară fără lacrimi
Cu ochii-ntunecați
Tu ai închis cerul
Și marea ai secat
Mi-ai smuls printr-o îmbrățișare
Și ultimul păcat
Si-acum in lumea ta cu gândul
Cu sufletul trăiesc
Doar trupul se destramă
În viața ce n-o iubesc
001.439
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cezar C. Viziniuck
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 158
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 41
- Actualizat
Cum sa citezi
Cezar C. Viziniuck. “Poem ultimei iubiri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cezar-c-viziniuck/poezie/14126544/poem-ultimei-iubiriComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.