Cezar C. Viziniuck

gerul îngheață liniștea apăsătoare a straniei tenebre ce-mi amorțește visul prin ochii de cristal ai lunei pământul mi se deschide o mare de argint bătrânul nuc își înalță

m-am revăzut la vestul pământului așteptând să cadă luna să mă cuprindă în argintul ei să-i simt căldura și să mor iubind-o acolo pe partea vestică a pământului până când totul se va contopi

august peste Voroneț ca pleoapele peste ochi ca bărbatul peste femeie în delirul dragostei azi dimineață mi-am revăzut chipul în oglindă încep să încărunțesc prin zona sprâncenelor și-n barba

singuri într-o mare de tristeți apusul unui început ochi ce plâng fără lacrimi în ploaie viermi într-un măr putred iubiri trecute amorul hidos al ființei moarte ne bucurăm de

Dacă n-ar fi existat culorile poate nu ne-am fi închipuiot durerea mov a arsurii, orbirea negurii sau a luminii, nu ne-am fi imaginat niciodată fiorul albastru al înecului, galbenul bolnav al

stăteam în amurg pe malul moldovei și culegeam cuvinte printre crengile sălciilor plângătoare înșirate pe amrginea bucșoiței pietruite deoparte pădurea de cealaltă râul pescuiam metafore ascunse

stau închis între pereții de beton e o beznă de nepătruns nu mai știu de e noapte sau zi nici câte zile au trecut liniștea e apăsătoare iar gândurile îmi zboară aiurea și aproape că le

iar va fi toamnă și ochii cerului vor plânge pe caldarâmul plin cu frunze moarte coșurile caselor iar vor scoate fum și peste tot mireasma lemnului de fag ars va fi respirat noi ne vom plimba

lumina veozei pâlpâie abrupt pe coala albă încă mai pot oare să scriu despre tine mai pot s-ți visez chipul să-mi deschidă iar ușa dorințelor poemul acesta va fi despre tine totuși în el îți

cuvintele mele plutesc în aerul translucid al dimineții sub primele raze ale soarelui ce cad pieziș prin fereastra dormitorului îți privesc chipul străveziu ce stă nemișcat în visare doar pieptul

în acest oraș nenorocit doar tu și eu plimbându-ne pe străzile murdare de excrementele maidanezilor de pachete de țigări goale hârtii pungi de plastic și mucuri de țigară clădiri ce tind să se

ca niște noutăți consumate demult imune la briza mării sufletul tău evadează din tine și răsul acela ce nu-l pot distinge este precum o criză de uriticărie atunci când cu frumusețea ta ai

am încercat odată am încercat de mult pe cerul fără de stele a nopții sângeri să-ți văd chipul nostalgic acela de demult când sub salcâmi în floare eram doar doi copii pluteam pe luciul razelor

Cu un sărut te-aș face să mă dorești din ce în ce mai mult. Cu un sărut te-aș face să mi te dăruiești pentru totdeauna. Și numai cu un sărut te-aș duce în alte lumi, te-aș urca în

gerul îngheață liniștea apăsătoare a straniei tenebre ce-mi pune visul în amorțire prin ochii de cristal ai lunei pământul mi se deschide - o mare de argint - străzile orașului sub

Stătea rezemată in coate pe pervazul ferestrei și privea răsăritul. Un răsărit ca oricare altul, dar mereu altfel. Globul acela de lumină ce se ridica din mare precum un felinar din adâncul unei

Dragul meu, marea în noiembrie e tristă ca o iubire pierdută. Dar ce văd, curve, pardon, în holul Continentalului. Animatoare. Marinari în civil, italieni, turci, sirieni, libanezi. Bar cu whisky,

Dacă am privi în conștiința iubirii am înțelege că doare. Doare atunci când iubești; doare atunci când nu ești iubit; doare atunci când nu regăsești iubire în fantasmele minții, dar mai

Deja nu ai frică, deja nu ai moarte, deja nu ai pentru ce plânge pentru că Hristos trăiește și speranța este deschisă.

Câteodată realitatea suferă de artrită. Bolește și ea ca și noi oamenii. I se îngroașă venele iar sângele îi pulsează mai puternic, amenințând pereții vaselor - este vremea tensiunilor sociale, a

Între pereții reci ce mă înconjoară Noapte se târăște șchiopătând În camera de tortură Soarele pătrunde doar uneori Doar cu o rază Șterge o lacrimă O dâră de sânge Făcând loc