Scrisoare de la mare

Dragul meu, marea în noiembrie e tristă ca o iubire pierdută. Dar ce văd, curve, pardon, în holul Continentalului. Animatoare. Marinari în civil, italieni, turci, sirieni, libanezi. Bar cu whisky, șigări scumpe și fufițe tinerele, încondeiate, picior peste picior, fumând, vorbind italiana lor de film, ciao-ciao, ma che fai, presto, presto... Va să zică, ne-am redresat. Blonde mici (cârne!) cu ochi fumurii, cu ciorapi colorați, brunete focoase, toate însă nur für deutsche, fiindcă în jur niște băieți ageri se uită la ele atenți. Îți dai seama ce surpriză! Mon amí, isist asupra acestor detalii, nu ca măgar ce sunt, sau că aș fi gata să cad pradă vreunei ispite, ci pentru că unde încep să existe cocote, începe să existe și libertate. Să fie într-un ceas bun!