Cătălin Al DOAMNEI

a fi copleșit de micile bucurii a fi plecat numai printre străini a fi fost hrănit de aceștia cu roșcove a fi avut șansa finită să cazi de fiecare dată numai în picioare a fi regăsit pe

amirosea a cicoare marea și a poem izgonit din paradis clipa era imensă ca un monstru marin unde-am ajuns totul era-n ruină și din ruinurile lumii copilul meu preschimba elementele materiei în

pe vremea aceea ne iubeam în terțiar îl studiam pe wittgenstien & te numeai laura asistam în direct cum cresc din noi rotocoalele de fum precum

omul perfect ideal în viziunea lui lucian blaga nu a fost einstein planck newton kepler poate doar foarte puțin socrate presimțindu-și faustul mort printre scrisori

timpul meu a fost nu-mi mai venea să trăiesc nici măcar în vis foarte mulți dintre cei cunoscuți de mine au murit cu mult înainte zeci de mii de localnici se adunaseră pentru a-l

multă vreme am înotat în apele înghețate ale semenilor de nașterea Fiului lui Dumnezeu mă întâlnisem cu un mai vechi prieten al meu atât de al meu NUMAI al meu el însuși știind că ESTE

le spusesem tuturor că nu pot să mor fără ca ei să-l cunoască de aceea mai înainte de a-și da duhul toți locuitorii cetății aliniați cu paturile-n spinare ca pentru ospiciu suferind de

eram cu alexandru pe malurile dintre tigru și eufrat stăteam exact pe locul în care se crede că într-o zi se va sfârși lumea lui darius & și toate celelalte exact așa cum au și început

în opinia mea cel mai mare degustător de ceai de pe planetă a fost bogdan când hintikka s-a autoinvitat să stea cu el la masă să bea

spicuind la teza de doftorat a lu mister obama am putut constata europa a fost decimată magna cum laude în săptămâna patimilor m-am făcut a nu observa judecătorii acestei lumi în anul

în acea zi hamas declanșase sfârșitul numele de cod aici începe sfârșitul începusem să văd gări aeroporturi universități închise oameni prăbușiți pe străzi ca după hiroshima la întrebarea

nici ultimul dans cu brigitte bardot nu s-a dovedit a fi fost o fatalitate a fatalităților în așteptarea cuvântului magic menit de orfeu să crească nivelul de trai al întregii lumi ne-am

urma trasul pe roata-mpărăteasă azi dacă nu distingi între sensul propriu nu ai noțiuni de semantică îți mănânci roțile în fața ta se așează un polițist cu mâinile la spate și

dragă bill îți mulțumesc pentru urările transmise și pentru fotografiile cu urangutanii din indonezia o expertiză frontală dovedește că în țara mea nu există decât alte specii al căror

nimeni nu poate aresta visul& nici moartea-n spirit nici tensiunea resorbită de îngerul fugar singurul care –ți poate da liniștea o tensiune cu mult mai mare se stinge în sac și

apoi am voit să stau singur în fața celui singur

refuz regia ruginită a lumii și respir un aer mai pur din idealuri păscute de cămilele împăratului iustinian secătuit de adevărul nisipurilor înalțând un imn de slavă derizoriului

din punctul de vedere al strămoșilor care nu m-au întrebat dacă vreau să mă nasc mi s-a acordat cea mai înaltă demnitate posibilă pe alocuri neinventată insuportabilă

mă asemui tuturor acelora care au fost prin viața mea și aș fi vrut să nu fie era întuneric dar ce fel de întuneric în orașul plin de umbre devenisem singurul drum alb în orașul de sub

vladimir putin knockout soljenițîn în toamna uscată cu mâna uscată ascultând vocea uscată a inimii coborând cu ion moiș în hiperboreea aceasta este fotografia în sepia pe care nu o va mai

mă zbăteam între viață și moarte viața mea uneori era dictată de paganini singurul dictator pe care l-am recunoscut ca dictator în viață fiind nu știu cum aș fi reacționat față de

ne obișnuiserăm cu resemnarea cum să-ți mai trăiești clipa altfel decât din cărți eroii mor colectiv aripile ți se topesc înainte de vreme nu astfel ți-au menit bătrânii zei târzii își

înspre tine veneau infanții înspre mine infantele pessoa frângându-mi singurătatea evului mediu în care superb mă adăpostisem pessoa descompunând cu mintea mea lucruri în esență alchimică

poate că lucrul cel mai impresionant din istoria paideică a lumii îl reprezintă felul în care heidegger bolnav era adus să –și țină seminariile PE TARGÃ aceasta a fost singura condamnare la